Norii ca o farsă hilară.

Încerc să mă mint, să prefac

Ultimul ceas al stării de sâmbătă seară

Într-un fel de inel al unui copac.

 

Această încercare e o durere surdă

Vibratoare și lentă risipindu-și arginții.

Mă reîntoarce într-o veche stare absurdă

Să-mi lipească sângele de mădularele minții.

 

Și astăzi regret, nenăscutul de mine

După galbenul vechi și iarba sonoră.

În fiecare noapte dricul revine

Pentru aceeași zi incoloră.

 

Amorf lâncezește flacăra-n lut

și marele somn mai vrea să aplece

peste clipele mele un munte de lut

și-un vierme care să disece…

(Visited 14 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.