PRIMA NOAPTE 

trei-nopti-de-nesomn-gheorghe-burdujanUn vis din vis trezindu-mă e trei de dimineaţă, la radio Gică Petrescu „Am început să-mbătrânesc”, „Degeaba dau oglinda afară!”, se făcea FEMEIA stând pe bordură, şezând, privind, privindu-mă, la rându-mi o priveam, lângă obrazul ei s-a aşezat un alt obraz, prin preajma ei un bărbat, pleca, venea, iar pleca spunând ceva şi iar venea, vorbea cu ea, ea mă privea… din cer ploua, din cer sau de oriunde pentru că ploaia ţâşnea în mod ciudat numai din ţurţurii de la streaşina casei, cerul fiind senin, erau lacrimi, „plânge” mi-am spus, eram cumva după un colţ de clădire, dintr-o dată n-o mai puteam vedea, dar o simţeam, era acolo, m-am decis să merg la ea, nu mai era, plecase, împreună cu acel bărbat, de mirare cum cuvintele melodiilor lui Gică Petrescu mă dor atât de mult, e deja patru, nu am ţigări, n-am de unde să cumpăr, tu poate că dormi, poate că nu, prea eşti prezentă în gândurile mele… Poate ai plecat deja… da, tocmai ai plecat cu EL… uitasem… 

A DOUA NOAPTE 

…multe gânduri brăzdează fiinţa-mi cugetătoare, aş vrea să ţi le spun pe toate, nu pot, sunt gânduri care mi-au răpit somnul şi odihna, care-mi umbresc raţiunea care stau nestăvilit în calea înseninării mele. Mie mi s-a dat vocaţia suferinţei, mi s-au dat ani de irosit, o sănătate de şubrezit, o jumătate de chip sau, mă rog, atâta cât să mă încarc suficient de mult de complexe de tot soiul, mi s-a mai dat autocenzura, prostul obicei de a mă îndoi de mine însumi, privirea critică şi judecata hiperanalitică (desfac „firul în patru”), mi s-a mai dat suferinţa de taină, iubirea ascunsă de ochii lumii, o viaţă haotică şi întoarsă pe dos, pe care n-am pus prea mare preţ vreodată, mai totdeauna mi s-a dat câte o oglindă, mai totdeauna câte un ceas, mi s-a dat inevitabil şi-an act de identitate. La ce bun toate? Tocmai identitatea mea este o chestiune (alta peste altele) care mă obsedează, care nu e limpede, care virusează gândirea şi proiecţia clară ca fiinţă socială în realitatea mea şi a celorlalţi interesaţi de mine… 

A TREIA NOAPTE 

În centrul minţii mele, de la o vreme, EŞTI TU ! Nu mai ştiu dacă e bine că-ţi fac această mărturisire. Mi-e teamă să nu te fi zdruncinat în echilibrul şi simţibilitatea ta. Dintr-o perspectivă a viitorului nu ştiu ce aş putea să-ţi ofer… Inima şi sufletul meu sunt de ajuns? Întrebări care dor şi care, iată, mă pun în derivă, îmi fură nopţile, liniştea, totul… 
De multe ori am simţit nevoia (fizică) să vorbesc cu tine şi m-am lovit de întrebarea cum să fac? Tu eşti prinsă într-un sistem de valori (altul decât al meu) de care trebuie să ţin seama. Totuşi dezlegarea acestei întrebări se află la tine. Tu ştii mai bine care-ţi sunt limitele şi posibilităţile oferite de mediul în care trăieşti… 

Când va fi acel „cândva” când mă vei invita la tine să stăm de vorbă la o cafea, la o ţigară?

 

">http://burdujan.com/wp-content/uploads/2015/06/trei-nopti-de-nesomn-gheorghe-burdujan.jpghttp://burdujan.com/wp-content/uploads/2015/06/trei-nopti-de-nesomn-gheorghe-burdujan-200x160.jpgGheorghe BURDUJAN2016ne-somnPRIMA NOAPTE  Un vis din vis trezindu-mă e trei de dimineaţă, la radio Gică Petrescu „Am început să-mbătrânesc”, „Degeaba dau oglinda afară!”, se făcea FEMEIA stând pe bordură, şezând, privind, privindu-mă, la rându-mi o priveam, lângă obrazul ei s-a aşezat un alt obraz, prin preajma ei un bărbat, pleca, venea,..."Când mă analizez, mă detest. Când mă compar, mă prefer!"