femei-casatoriteÎn altă noapte de ne-somn, cam cum ar veni a cincea noapte, am stat yo așa și am făcut o analiză a listei mele de prieteni/e virtuali/e.

Mi-au ieșit trei categorii:

Prima categorie: 40 la sută – femei
Din analiza interrelaționării mele pe net, acest procent este alcătuit în exclusivitate din femei: căsătorite care au şi copii, divorţate, văduve care au şi copii. În orice caz femei familiste. Este alcătuit din femei care în viaţa reală ar putea fi trecute în categoria „femei cu obligaţii”. Toate aceste persoane au câte ceva de ascuns. Fie în ceea ce priveşte alcătuirea lor somato-anatomică (adică aspectul lor fizic nu – le – mai mulţumeşte şi sunt afectate de modul în care arată), fie în ceea ce priveşte statutul lor social-civil, fie în ceea ce priveşte ambele aspecte. Dumnealor caută socializarea cu adevărat, nu mint – de regulă, sunt la locul lor, puţin impulsionate de ranchiune relaţionale, neinvidioase, destul de calme. Vor să-şi facă prieteni în adevăratul sens al acestui termen. Marginalizate în viaţa reală, autosechestrate într-un spaţiu al insatisfacţiei afective ele caută să umple această absenţă prin evadarea în virtual, pe internet, unde (contrar realităţii de zi cu zi), pot schimba o vorbă, un banc, un citat, o maximă, o cugetare, un copy-paste, o reţetă, o bârfă cu alte persoane asemenea lor. Pentru aceste doamne, X sau Y nu contează cum arată, cine şi ce este, atâta timp cât amicul nostru le furnizează texte scrise cu talent pentru „setea lor de cunoaştere”, atâta timp cât X sau Y sunt donatori de bună dispoziţie, simpatici şi plăcuți, interesanți şi – mai ales – UTILI nevoilor lor egoiste de a-şi umple afectul şi a alimenta un spaţiu intim biop-psiho-social intrat în amorţire de prea multă vreme. În viaţa lor reală nu prea există evenimente şi atunci le caută în virtual, iar X (Y,Z), că vrem, că nu vrem, este un furnizor de evenimente.
Pentru ele nu contează dacă acest X e chel, scund, căsătorit, burtos, miop, şchiop etc. Individul X, este redus, minimizat la un text scris bine, structurat, adesea spumos şi elegant, foarte util obţinerii unei bune dispoziţii. Dacă l-ar vedea pe X, prin absurd, pe stradă, cocoşat, sprijinindu-se într-un toiag, cu o proteză la picior, excesiv de gras şi de neîngrijit, chel şi cu ochelari cu lentile din sticlă de sifon, ele l-ar mângâia părinteşte pe creştet şi i-ar spune: „Lasă X mamă, nu-i nimic, aşa e viaţa. Tu scrie în continuare că noi te vom citi cu multă plăcere şi interes”. Asta o vor spune cu acea superioritate, bine disimulată, care ţi-o dă un statut social destul de bine definit, care ţi-o dă un echilibru, cât de cât, al sănătăţii verificate.
Deci, X (Y,Z etc) este UTIL nevoilor lor egoiste. „Un profil” interesant şi plăcut care merită vizitat pentru că „ai ce citi”! Şi-atât! Nimeni nu şi-l revendică şi nu devin, în mod stupid, geloase una pe cealaltă.
Din acest punct de vedere femeile care alcătuiesc procentul de 40 la sută nu trezesc interesul nimănui atâta timp cât din spatele măştilor, bine alese, ele nu au nimic de spus la nivelul spiritului.

A doua categorie: 30 la sută – tot femei 
Este mult mai tumultoasă şi mai interesantă, pentru că este vie, activă, revendicativă.
Tot femei. Acestea însă nu sunt sau nu mai sunt căsătorite, mai toate au divorţat sau au fost părăsite şi mai toate au (şi ele) copii. Pentru ele X devine interesant nu numai sub aspectul producătorului de texte mişto, ci şi ca om, ca bărbat.
Dar atâta vreme cât nimeni nu ştie cum arată X cu adevărat, pentru această a doua categorie de doamne/domnişoare, X este un BUN pentru care merită să te lupţi cu vecina din lista de prietene, pentru care merită să te baţi la nevoie, să te „păruieşti” (dacă e cazul – aşa cum s-a şi întâmplat și p-acilea, nu o dată…).
Şi acestea au mari insatisfacţii în viaţa reală. Numai că ele ştiu clar ce vor şi, în consecinţă, caută (şi) în virtual , cu înfrigurare ceea ce le lipseşte. Sunt, cel mai adesea, uşor expuse eşecului, pasibile oricând de a lua o ţeapă enormă din partea oricui. Ele nu sunt la adăpostul unui echilibru social aşa cum sunt celelalte, din prima categorie. Sunt gata să facă un conpromis dacă găsesc ceva, pe cineva care să se apropie cât de cât de ceea ce şi-ar dori. Ele fac şi desfac, învârt şi complotează. Telefoane, mesaje private, ID-uri , mess. etc., toate intră în arsenalul lor de luptă. De ce? E vorba de dragoste, de iubire? Nu! E VORBA DE INTERES! Iar X prezintă un interes „aparte”.

În cazul lor, VÂRSTA lui X CONTEAZĂ foarte mult! De ce? Pentru că ele gândesc (sau au în subconştient) un posibil viitor cu X. Vârsta şi „cum arată”. Incertitudinea în care le ţine X le fac să fie nervoase, nerăbdătoare şi să facă greşeli vizibile.
Când eu am intrat în vizorul unei astfel de doamne, din această categorie, prima întrebare care mi s-a pus a fost următoarea: „Aceasta este vârsta ta reală”? sau „eşti sigur că ai 65 de ani, nu cumva ai între 35-40?” Am experienţă. Nu mi-o puteţi contesta. Dar nu despre mine vorbesc eu aici, deşi, în subtext despre asta e vorba.

Masca pe care ne-o alegem vorbeşte despre şi pentru noi.
Masca pe care o alegem şi pozele pe care le postăm pe profilul nostru vorbeşte/vorbesc despre noi. Fiecare imagine, atunci când este impersonală, are simbolistica ei şi de vrem, de nu vrem, ne trădează caracterul, dă o idee celui care o priveşte despre ceea ce suntem noi cu adevărat în forul nostru interior.

Un om în spatele unei măşti. Dovedeşte încă odată, aşa cum mulţi au observat şi au spus-o, că în spatele fiecărui profil, al fiecărei măşti se află un om în carne şi oase, cu nevoi specifice bio-psiho-sociale (cum ar zice regretatul şi marele medic psihiatru Petre Brânzei). Persoanele astea sunt întrucâtva rupte de viaţa reală, s-au mutat oarecum în virtual unde şi-au construit casa lor, domeniul lor, au cultivat şi-acum aşteaptă să răsară, au crescut pe lângă casă animale domestice, şi-au împrejmuit proprietatea cu ziduri înalte, cu sârmă ghimpată şi, din camera lor, privesc peste gardul de doi metri, printr-un ochean telescopic, în curtea celorlalţi, vecini de aproape dar şi de mai departe. Sunt labili psihic.

A treia categorie: 30 la sută – bărbați

despre care nu am niciun chef să vorbesc, pentru că mă interesează mai puțin.
În loc de concluzii:

Un profil discret-secret-învaluit in mister, ne scormonește năpraznic curiozitatea și, atunci când nu găsim răspunsuri, începem să le inventăm.
Și toate „poveștile” de acest gen se termină, invariabil, cu neîncredere, lehamite, dezgust de toate părțile.
Oamenii cei mai puțin expuși la asemenea stări sunt cei care nu se tem să se arate pe ei așa cum sunt și în realitate, care duc această socializare din virtual în real.

Mai există o categorie de „internauți misteriosi”: cei care consideră că acest site e o revistă de literatură. Ei caută doar texte inteligente și rămân undeva, deasupra virtualilor de rând, nu doresc socializare și li se pare degradant și de prost gust să intre în detalii personale, chiar și la nivelul minimei informații…

FAC PRECIZAREA ÎN CLAR: NU AM GENERALIZAT!

http://burdujan.com/wp-content/uploads/2016/09/femei-căsătorite.jpghttp://burdujan.com/wp-content/uploads/2016/09/femei-căsătorite-200x160.jpgGheorghe BURDUJAN2016femei căsătoriteÎn altă noapte de ne-somn, cam cum ar veni a cincea noapte, am stat yo așa și am făcut o analiză a listei mele de prieteni/e virtuali/e. Mi-au ieșit trei categorii: Prima categorie: 40 la sută - femei Din analiza interrelaționării mele pe net, acest procent este alcătuit în exclusivitate..."Când mă analizez, mă detest. Când mă compar, mă prefer!"