ARIPI DE COLIBRI

,,Dedic aceste ,,Aripi de Colibri” tuturor persoanelor cu diabet zaharat, precum și oamenilor de omenie din anturajul lor, care-i iubesc şi-i înțeleg.“

Citind cuvintele pe care Rodica Lăcrămioara Cristea le adresează bolnavilor de diabet zaharat și apoi parcurgând întreg volumul propus nouă, cititorilor, ca operă literară, eşti pus într-o reală dificultate: pe de o parte, autoarea (ea însăși „pasăre Colibri“) face un gest nobil, demn de tot respectul, dedicând această carte bolnavilor de diabet, pe de altă parte, însă, conținutul lucrării de față nu se ridică la un nivel superior din punctul de vedere al realizării artistice.

Structural, volumul este construit în trei părți: prima parte este dedicată vinului. Poeta ne prezintă o întreagă colecție: „AfuzAli“, „Coarnă“, „Rkațiteli“, „Burgund“, „Silvana“, „Bohotin“, „Busuioacă“, „Grăsuna de Cotnari“, „Tămâioasă“, „Regală“, „Fetească“ etc. Faptul că lucrează în domeniul vinului o face pe distinsa autoare să-şi demonstreze știința profesională, trecând, astfel, pe lângă adevărata poezie.

În a doua parte avem de a face cu o intensă efuziune lirică dedicată iubirii neîmplinite, tristeții greu mascate: „Înnobilată de gând și iubire/ trec prin tine săgeată subțire,/ te devorez și dispar/ mulțumindu-mă cu iubirea de dar.// Nu sunt femeia triunghi echilateral/ ce iubeşte simplu și banal,/ sunt exacerbarea simțurilor/ și strigătul existenţial,/ sunt iubita de pe insula Phraxos/ a iubitului meu singular.// De ce plouă tocmai azi…/ oricum ploaia nu poate spăla/ urma iubirii ce ţi-am lăsat/ pe ochi şi pe buze,/ pe trupul tău cu mireasmă/ umedă de frunze.” („Iubirea de dar“), „Am alergat cu pași ușori de căprioară,/ cu părul lung la spate strâns şi acolo te-am văzut întâia oară/ și-ntâia oară amândoi am plâns.// Mă cunoșteai de mult căci eu, Diana, sunt zâna bună a verzilor păduri,/ sunt clopoţelul alb sclipind în rouă/ iar tu veneai de-acolo să mă furi.// Să mă răpeşti şi-n noaptea cea de patimi/ să mergi cu mine-n brațe la izvor,/ să-mi umezeşti şi ochii verzi și gura/ şi-apoi pe pat de flori să mă adori…// Rătăcitor în noapte-ndrăgostit,/ ce demon m-a-ndemnat să vin spre tine;/ când te ştiam atâta de copil,/ când mă ştiam copilă și pe mine?“ („Diana“) etc.

În fine, a treia parte a volumului este alcătuită din câteva „replici peste timp“ la poeziile lui Eminescu.

Trecând cu vederea peste anumite stângăcii de limbaj, peste câteva imagini forțate sau peste versuri apoetice, trebuie să spunem, totuși, că această carte nu depăşeşte granița jurnalului intim și se înscrie în categoria acelora care se adresează unui grup restrâns de cititori.