DEPENDENȚA DE FUM

„Eu nu iubesc vinul, ci efectul său” spunea cândva Hofmann (unul din cei mai mari băutori din literatura universală…). Vinul la Hofmann năștea idei, imagini, fantasme, dar și frici și/sau deliruri care se regăseau apoi în opera sa.

Mie-mi vin idei nu din vin, pentru că nu sunt băutor, ci din fum. La mine-n cap se îmbrâncesc ideile, care să ia prima calea cuvintelor.

Fumul nu mă lasă indiferent. Fumul este viu, în continuă mișcare, nu este ca vinul pe care-l pui în pahar și gata nu se mai mișcă. Fumul dansează, creează figuri și forme inedite-n aer. M-aș avânta în nirvana fumului dacă aș ști că găsesc absolutul, dar au experimentat deja alții înainte-mi asta și n-au ajuns la nicio nirvană. Iluzia însă și speranța că vei ajunge sunt importante. Importantă nu este ținta, ci drumul până la ea

Literatura franceză, poeziile lui Baudelaire, Verlaine, pictura impresionistă sunt pline de idei izvorâte din fum, sublime.

Degustătorului de vinuri nu-i trebuie decât o picătură, pentru a-i descoperi savoarea. El repetă acest ritual fără a deveni dependent de vin. Cu fumul este o altă poveste. Producătorului de fum îi trebuie o cantitate mai mare pentru a-și hrăni motorul care generează idei. Este, sigur, o prostie, o încercare naivă de a justifica existența unui viciu, dar eu vin și spun că nu e așa, că fumul naște cu adevărat idei.

Nu-mi luați fumul pentru că el mă hrănește-n nopțile pustii, în diminețile reci când toate obiectele din jurul meu sunt colțuroase și pline de primejdii. Fumul colorează acolo unde lumina este ternă, limpezește, paradoxal, unde totul este tulbure

Marii fumători nu iubesc țigările care-s din ce în ce mai scumpe, ci fumul pe care acestea îl produc. Fumătorul simplu, cel care nu este străbătut de neliniști existențiale fumează ca să se afle în treabă. Arareori pentru el țigara este o necesitate. Fumătorul creator scoate un profit din existența fumului. El creează. Fumul îl ajută să gândească mai intens, mai limpede.

Toți fumătorii spun că se pot lăsa de țigări oricând doresc ei, dar nu doresc asta. Este felul lor de a se minți singuri. Eu am spus și repet că voi renunța la fum numai din dragoste pentru cineva. Dacă în viața mea se va ivi femeia care să mă determine să mă las de fumat însemnă că pe acea femeie o iubesc cu adevărat. Până atunci însă continui să cred că pentru mine fumul de țigară este benefic. Îmi este tovarăș, prieten și dușman (știu asta, că doar e un viciu…) în același timp

Fumătorii patologici trăiesc într-un cerc vicios în care se afundă tot mai mult, în timp ce ei se declară neînvinși.

Eu nu fac parte dintre aceștia!

Laudă fumului de țigară

Nu țigărilor laudă, ci fumului pe care ele-l degajă… Șerpuirea lui pe cerul gurii sau în aerul de dimprejur, până și gândul de dimineață se în-fericește încă ne-trezit fiindu-ți trupul lângă ibricul aburind a cafea proaspăt prăjită și măcinată-n arome turcești… Laudă lui, fumului de țigară că-mi naște în creier făpturi-cuvinte și ființe-fraze-lungi, uneori ideea de TU, alteori idei pur și simplu care vor deveni fluturi albaștri, cenușii câteodată, dar fluturi ce-și vor lăsa aripa sidefată ușor, asemenea unui sărut stingher de fecioară ca salcia, pe o pagină albă ne-începută încă, inertă ființând în momentul atingerii cu aripa siderală de flutur-concept…

Laudă fumului de țigară, zic, laudă lui fără de care, poate, viața ar fi mai searbădă, pustie, deșertică, degeaba ar fi, laudă lui că pune sare, că dă gust meditației, sens dimineților seci…

Laudă lui…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.