FACEBOOK – MON AMOUR

Tanti Aglaia a vrut să vadă ce fac eu în pauzele de relaxare. I-am arătat pagina mea de facebook și lista de prieteni. S-a uitat pe monitor şi a zis „Şi ăştia-s oameni?” Da, zic eu, oameni virtuali. „Şi sunt prieteni?” Da, prieteni. „Şi femei şi bărbaţi?” Da tanti, şi femei şi bărbaţi. Mai mult femei. „Cam câte femei ai în lista asta?” Nu știu. Vreo două mii, cred. „Şi bărbaţi?” Restul. A stat, s-a mai uitat un timp la monitor şi zice „Şi la toate le place de dumneata?” Adică cum să le placă de mine? Cum tanti? Suntem prieteni virtuali, înţelegi dumneata? Aici, pe monitor! Nu ne vedem pe stradă. „Înţeleg, înţeleg… Aşa a zis şi băiatu’ vecinei, că e prietena lui virtuală şi s-a trezit mă-sa cu virtuala borţoasă la uşă!”

„O femeie simplă”, poate veţi zice, cu o judecată rudimentară. Ei bine, mie acest personaj mi s-a părut a fi desprins din cărţile lui Marin Preda. O judecată mai sănătoasă decât a doamnei Aglaia eu nu prea am văzut p-acilea. Un om echilibrat, cu picioarele pe pământ. Mi-o şi imaginez adesea belind ochii pe ecranul monitorului la tot felul de aiureli imagistice menite să ne reprezinte pe noi, oamenii: balauri, peisaje, veveriţe, flori, ochi (mulţi ochi – unii care plâng alţii supra-machiaţi) etc. etc., ştim cu toţii sub ce fel de măşti ne ascundem… Deci, „şi ăştia-s oameni?” este o întrebare teribilă care biciuieşte bunul simţ al fiecăruia dintre noi. De nenumărate ori am pus în discuţie problema măştilor pe net, dar aşa cum a făcut-o tanti Aglaia, n-am reuşit s-o pun niciodată. Oameni buni, prieteni şi ne-prieteni (mă adresez tuturor măştilor) noi suntem oameni?… Poza lui X (o pădure – la început, acum o chestie pentru chei) reprezintă un om? Întrebarea doamnei Aglaia ar fi veselă dacă nu ar fi tristă.

„Şi sunt prieteni”? întreabă, pe bună dreptate, doamna Aglaia. Suntem noi „prieteni”? Ce anume defineşte acest gen de prietenie? Faptul că suntem în lista unuia sau a altuia? Faptul că ne „salutăm”, că ne jucăm, că schimbăm o replică, două, că spunem un lucru deştept sau mai puţin deştept, toate astea şi încă multe altele (poze, filmuleţe etc.), ne îndreptăţesc pe noi să ne considerăm prieteni? În adevăratul sens al cuvântului. Sigur că sunt anumite persoane care „au legat” oarece prietenii virtuale, alţii s-au întâlnit şi în realitate şi chiar au devenit prieteni, dar este oare suficient?

„La toate femeile astea le place de dumneata?” Insistă tanti Aglaia cu tirul ei necruţător de întrebări. „Suntem prieteni virtuali, înţelegi dumneata?” Tanti Aglaia nu a înţeles cum am vrut eu să înțeleagă, ci a înţeles exact cum trebuie să înţeleagă un om sănătos la minte: „Înţeleg, înţeleg… Aşa a zis şi băiatu’ vecinei, că e prietena lui virtuală şi s-a trezit mă-sa cu virtuala borţoasă la uşă!”

Carevasăzică nu contează cum arătăm atâta timp cât “relaţia” dintre noi este una de “socializare” şi se opreşte la nivelul jocului, al scrierii şi citirii de mesaje, de texte, al ţinerii, întreţinerii şi obţinerii unei bune dispoziţii, atunci când ducem lipsă de toate acestea în viaţa reală.

Aşadar aşa zisul “Site de socializare”, în cazul acesta, funcţionează!