GESTUL CARE CUTREMURĂ
Un gest anume făcut de o persoană asupra altei persoane poate căpăta valențele unui eveniment, a unui cataclism care duce la o prăbușire interioară și care te determină, în mod cert, ca pe viitor să eviți pe cât posibil eventuala repetare a lui asupra ta de către altă persoană.
Expresia „gestul contează” nu s-a născut aiurea, n-a luat ea ființă așa de florile mărului ca să se afle-n treabă, n-a fost născocită de cineva pus pe șotii, nu, ea se bazează pe fapte concrete și întâmplări din viața reală. Cineva vrea să-ți dea o palmă, dar nu ți-o dă, doar se preface că ți-o dă. Tu te ferești, că așa dictează animalul din tine atunci când simte că asupra lui planează o primejdie. Chiar dacă acțiunea nu este finalizată nu mai contează de vreme ce eu, căruia i-a fost adresat gestul, m-am comportat de parcă chiar aș fi primit acea palmă. Și apoi cine-mi garantează mie că tu, care faci gestul, n-ai avut în intenție chiar să-mi dai o palmă, atâta vreme cât ai copt gestul în tine și creierul tău a făcut sinapsele necesare comandării mușchilor brațului în gestul de a lovi pe cineva. Faptul că te-ai oprit și nu ai dus acțiunea până la capăt dovedește într-o oarecare măsură, dar nu dominant, că ai o doză de conștiință și că nu se cade să faci asemenea gesturi mai ales dacă te consideri superior aparținând unei categorii umane cu un grad înalt de educație. Totuși este un gest care-ți trădează caracterul cu o reală înclinație către violența fizică. Și asta mă va face să mă îndepărtez de tine și să țin minte ca pe viitor să mă feresc de astfel de persoane cu asemenea înclinații…
Gestul (exemplul meu este palid și nu îndestul de elocvent) nu se poate uita cu ușurință, uneori nu se uită niciodată, dacă a avut o semnificație cu implicații majore în viața ta.
Semnificație majoră poate avea pentru mine în timp ce pentru altul, același gest poate avea o semnificație minoră sau pur și simplu nicio semnificație, decât aceea a unui gest în sine, oarecare.
Gestul care-mi tulburase mie conștiința, prin anii primei tinereți, conștiință veșnic condiționată de obiceiul individului tânăr, fără experiența vieții depline, de a-și face din încredere și idealuri, din credința în cuvântul rostit de semenii săi, adevărate ziduri împotriva curgerii ei firești, curgere care l-ar fi pus în armonie cu neîncetata schimbare a caracterului uman și a lumii ca tot unitar și l-ar face poate fericit dacă el ar avea conștiința trează și nu s-ar lăsa ispitit de promisiuni deșarte, de cuvinte frumoase dar înșelătoare care la acea vârstă îl pot subjuga, gestul acela care m-a făcut, după consumarea lui să citesc excepționala carte „Psihomatică feminină”, scrisă de doi medici iluștri (dr. Vasile Văleanu și dr. Constantin Daniel), pentru a înțelege mai bine femeia, ei bine, gestul acela aparține doamnei Neli, marea mea iubire „femeia visurilor și nopților mele” (cum am denumit-o în textul Nu mai vreau femeie văduvă ).
De ce-mi tulburase conștiința? Pentru că nu puteam concepe ca o femeie care ți se dedică în întregime, care-ți pune casa la dispoziție (eliberând dormitorul în totalitate și apoi mobilându-l după gustul și dorințele tale numai ca tu să poți scrie, să poți crea în liniște și-n confortul unui cămin fără să-ți lipsească nimic), nu puteam concepe ca un astfel de om care totuși făcea un sacrificiu să-mi arate, la un moment dat, calea pe unde puteam ieși din casa ei, așa, pur și simplu. Ca un lup tânăr, precum Colț Alb al lui Jack London, nu știam că nu trebuie să te joci cu flăcările focului, ci trebuie doar să le admiri dansul lor jucăuș de la distanță, pentru că altfel există riscul să te arzi. Nu știam, la acea vârstă, că mintea unei femei o poate lua pe arătură ca un cal pe care-l apucă din senin un soi de sminteală ce-l face să alerge bezmetic aiurea fără țintă de parcă ceva, neștiut de oameni, l-ar fi speriat de moarte… Nu cunoșteam culmile psihicului uman, acțiunile subconștientului, și iraționalitatea comportamentului uman, în special în contact cu dragostea. Pentru că da, între noi se legase un fel de dragoste. Eu o iubeam, asta era clar, dar ea? Oare ea mă iubea? Sau eram doar un obiect oarecare, un soi de robot cu telecomandă care, dacă apăsai pe un anume buton al telecomenzii, robotul trebuia să se prezinte în fața ei gol, în erecție și gata de acuplare? Oare ce am însemnat eu pentru ea? Nu aveam să aflu niciodată.
Înainte de a fugi eu definitiv, speriat de moarte, în creierul nopții, din cauza coșmarului pe care-l avusesem cu fostul ei soț (decedat) care-mi apăruse în chip de șarpe cu chipiu de milițian, Neli mă invitase, într-o seară, în sufragerie (camera ei, camera mea era dormitorul…), la o discuție. Lângă piciorul mesei avea, ca de obicei, un litru de vin (era, printre altele, alcoolică). Pe masă o ceașcă de cafea și un pahar golit pe jumătate. Mă întrerupsese din lucru și nu prea aveam chef de discuții. Totuși i-am onorat invitația.
Timpul este într-o scurgere constantă, momentele din trecut și din prezent au o realitate egală dacă sunt pline de conținut relevant pentru ființa ta și omul nu reține decât conturul celor care i-au afectat conștiința și integritatea morală.
Motivul pentru care mă invitase la discuții se rezuma la cuvintele: „Da ce, eu mi-am luat bărbat în casă ca să stau singură?” Privirii mele stupefiate și tăcerii crâncene în care intrasem, i-a urmat gestul ei: a ridicat mâna și cu degetul arătător mi-a arătat o traiectorie de mers, după care și-a scuturat dosul palmei, cu degetele răsfirate ca și când ar fi spus o iei matale pe aici, faci după colț apoi afară, pe scări, poți să pleci sau să faci ce vrei…
Atunci am învățat niște lucruri pe care le țin minte și acum și pe care am încercat să le pun în aplicare pe cât am putut în viața mea de adult: „când lucrurile ți se par prea frumoase să te îndoiești că ele sunt și adevărate”; „nu-ți face, precum cucul, cuib în casa altuia”; „orice sacrificiu ar face cineva pentru tine, întotdeauna acel cineva are un scop în spate”; „nu spera ca oamenii să-ți semene, să fie asemenea ție care ești în stare să-ți dăruiești viața spre binele altora”; „oamenii sunt de un egoism feroce! Egoismul are diverse forme de manifestare, nu se referă doar la aspectul strict material”; „nu-ți lega existența de cineva cu care nu ai nicio tangență spirituală, nicio pasiune, nicio preocupare comună”, „naivitatea se plătește scump în viață”!…
Oamenii care aparțin unor lumi diferite nu se vor înțelege niciodată!
Gestul acela făcut de Neli mă cutremură și astăzi!
