GREA DE LUMINĂ

Cade clepsidra înstelată cum este de sfâșierea laptelui cosmic… unica noapte dorita duruta-n genunchi se lasă în fața-mi obosită de așteptare și zădărnicie… tremură genunchii sângelui agale parcurgându-mi ființa… geamătul nopții nu-l aude îngera mea, nu-i înțelege tăcerea, misterul, crinul îmbătat de propriul parfum migrează tulburându-mi liniștea și cristalinul… încerc un zbor cu o singură aripă ca și cum aș renunța la ființare… clepsidra înstelată nu nisip ci lacrimi strecoară una câte una… trebuie întoarsă în fiecare noapte altfel n-aș ști când mi-e dor și când mi-e ivoriu…

Femeia pe care o știu eu e grea de lumină…