OMUL DEGEABA
Te uiţi la el pe stradă. Îl vezi mergând agale sau mai vioi, depinde de interesul pe moment, pentru că şi omul-degeaba are interesele lui.
Posedă, ca şi tine, două mâini, două picioare, un cap (dacă e femeie) sau două (dacă e bărbat!). V-aţi întrebat vreodată dacă omul pe care tocmai îl aveţi în faţa voastră are vreun rost pe lumea asta? Dacă s-a născut cu vreun destin anume, bine definit? Toţi oameni au câte un rost, un destin de dus şi de împlinit, dar rostul omului-degeaba este să fie degeaba. Fără destin, fără karmă, fără viaţă în sânge, fără niciun Dumnezeu.
Acesta este OMUL-DEGEABA. Sunt şi astfel de oameni printre noi.
Rostul omului-degeaba este să-i încurce pe ceilalţi oameni în procesul devenirii lor, în vieţuirea lor..
Omul-degeaba nu are prieteni veritabili, ci doar jumătăţi de prieteni, pentru că aşa zişii lor prieteni au altceva de făcut, mai bun, de pildă să trăiască în adevăratul înţeles al cuvântului, decât să le acorde oamenilor-degeaba o prea mare atenţie şi/sau importanţă.
El nu ştie ce e dragostea sau iubirea, deşi declamă sus şi tare că e îndrăgostit!
Este egocentric. Îşi iubeşte propria făptură peste măsură, maladiv!
Omul-degeaba, foarte probabil că e virgin! A încercat de mai multe ori să scape de această povară, dar de fiecare dată a dat greş. Nu din vina partenerului/partenerei – pe care l-a/a încurcat/o -, ci din vina sa. Îi este frică să nu-şi strice «armonia trupească», aşa cum i-a fost lăsată de la Dumnezeu…
Este vampir energetic! Dacă ai neşansa să trăieşti o vreme lângă un astfel de om (sau, şi mai rău, să dormi în acelaşi pat), te vei trezi, foarte curând, bolnav (inexplicabil), fără pic de vlagă, cu o năprasnică dorinţă de a fugi cât mai departe de el/ea.
Omul-degeaba este şi foarte credincios. Merge la biserică duminica, se închină, bate mătănii, face cruci cât roata carului, ţine toate posturile din an şi se împărtăşeşte. Astfel, socoteşte el, a mai bifat “o obligaţie” din viaţa lui de om-degeaba, aceea a “relaţiei cu Dumnezeu”. În fapt el/ea nu are o relaţie autentică întru Divinitate. El/ea vrea ca lumea să-i vadă gesturile teatrale menite a demonstra tuturor religiozitatea sa.
Omul-degeaba, de regulă, e singur. Nimeni nu prinde rădăcină lângă un astfel de om. Aţi văzut sălcii lângă albii secate ?…
E lesne de înţeles că omul-degeaba nu are copii (sau are – maximum – unul, pe care l-a făcut accidental împotriva voinţei sale), chiar dacă a încurcat pe cineva căsătorindu-se.
Nu are vicii. Nu, el/ea nu bea, nu fumează, nu se uită la filme porno (Doamne apără şi păzeşte !)… şi, în general, nici amor nu prea face, pentru că nu atrage pe nimeni. Glandele lui/ei nu emană feromoni. Este frigid/ă!
Dacă are un job, lucrează de mântuială, doar pentru a câştiga nişte bani cu care nici nu ştie ce să facă…
Nu are idei pentru care să se bată. Ca să-şi menajeze ochii nu citeşte prea mult şi nu se uită la televizor în exces. În nimicnicia lui, omul-degeaba face tot ceea ce-i stă în putinţă ca să se menajeze, să se conserve.
Este gospodar doar atât cât să spună lumea: “uite ce gospodar este”!
Deşi nu are urmaşi, el vrea să trăiască o veşnicie…
Destinul lui stă în lipsa unui destin. Pentru că aşa a fost el/ea lăsat/ă pe pământ:
DEGEABA!
