RANA UNEI PETALE

Aproape am ajuns la porțile cerului… numai tu mai poți înțelege zborul meu curat cu aripa-mi prelungită într-un zbor de Nirvană tremurând înfrigurată din trupul meu născând… elogiu aduc zilelor și nopților în care mai pot adormi cu greieri la tâmpla îngândurată… păsări și frunze în singurătatea-mi le-nvăț un cântec, de-aș putea doini o Doină, păsări-ochi cu privire neutră, efigii pe frunte în loc de lauri cunună… sicomor ca dor al dorului melodic murmurat cu buze aproape vinete de nerostire… văd o floare unică într-un câmp de maci iluminând ziua se-adună fluturii cei mari, colorați sorbind din rana unei petale… crește în mine umbra imperială a ceea ce-am voit dar n-am reușit să cânt doinind o Doină destinală…