SUROGAT EXISTENȚIAL

2016

surogat-existențialToulouse-Lautrec (unul dintre marii pictori ai lumii şi unul dintre preferaţii mei) iubea o prostituată dintre cele mai sărace cu duhul, care nu dădea doi bani pe talentul și cultura lui, pe faptul că era aristocrat (fiul unui conte). S-ar putea spune că „aplecarea” lui către prostituată se datora înfăţişării sale deloc armonică și faptului că era pitic. Există o similitudine între el şi Cocoşatul de la Notre-Dame îndrăgostit de frumoasa Gina. Sau, exagerând puțin, între realitatea lui și povestea cu titlul „Frumoasa și Bestia” Dar, pe fond, pe esenţă, ideea e aceeași.

Fără să fac paralelă cu povestea lui Toulouse, am iubit o ţărăncuţă. Ea recunoştea că este ţărăncuţă şi se mândrea cu asta. Îmi era tare dragă. Apoi, ţărăncuţa mea pretindea că este un mare artist şi pretindea s-o iubesc pentru asta, că e artist. Nu am mai putut s-o iubesc pentru ceea ce pretindea ea că este (sau devenise). Eu iubeam ţărăncuţa din ea, nu iubeam „artistul”, pentru că nu era artist, ci doar pretindea că este. Apoi a făcut o altă mare descoperire în viaţa ei şi anume aceea că este o mare scriitoare. Deci pretinde că este mare poetă-scriitoare şi, deci, se crede în măsură chiar să dea lecţii şi altora, anume lecţii de limba română. Pretinde să fie iubită, stimată şi admirată pentru asta, că e poetă şi „maestră” a limbii române. Ei bine eu nu pot s-o fac, pentru că ştiu bine ce este (şi cât poate să ducă), nu ce pretinde că este. Dar sunt destui care sunt dispuşi să vadă în ea ceea ce pretinde că este și chiar s-o iubească pentru asta, că pictează și scrie poezii.

Un adevăr trebuie înţeles cu claritate: NU POŢI DEVENI PESTE NOAPTE NICI ARTIST, NICI SCRIITOR. Aceste calităţi sublime le ai în sânge şi se cultivă în ANI GREI de muncă, pe durata a zeci de ani, nu pe durata unei singure luni calendaristice. Nu te poţi trezi peste noapte nici pictor, nici poet.
În concluzie, ţărăncuţa mea, pe care încă o iubesc, s-a îndepărtat mult de esenţa propriei sale existenţe şi pretinde că este ceea ce NU este, adică doamna literaturii române şi a artelor plastice. Pretinde să fie iubită pentru asta. Trezirea ei la realitate va fi dură şi tristă, atunci când va descoperi că a crezut în himere şi când îşi va da seama că s-a auto-minţit, minţindu-i pe alţii cu o identitate contrafăcută, până la urmă un surogat existenţial.

Toulouse-Lautrec ERA nu pretindea că este!

Lasă un răspuns