BĂRBAT DE PRIGOANĂ
Am rămas într-un târziu eu și peștii cu tâmpla-n livezi adormite pline de greieri… eu și orașe de ceară în râu… n-ai văzut încă fete de grâu
care plâng după stânci și zăpezi…
Și-ntr-o zi de-ai să vezi florile-n nuc…
Căutând o îngeră, în van, de prisos
Să mă lași înecat și frumos
Lângă peștii mei albi, eunuc…
Ci s-au destrămat porumbi de lumină
ce încolțise noaptea pe sub pleoape
și vânătorii au venit să-ngroape
în țărm vânatul alb de pe retină…
Ascunde-mi făptura, iubito, mă tem
Sunt muritor și n-am murit încă
Stau într-un ceas fără coardă, etern
Ca-ntr-o lungă chemare de luncă…
Iar cuvintele, o iar cuvintele, iar
Întind brazii și peștii în briză
Te rechem cumsecade fată de var
Să renaști un copil de remiză
Un bărbat de prigoană
un suspin de zăpezi…
(Visited 27 times, 1 visits today)
