BĂRBAT DE PRIGOANĂ

Am rămas într-un târziu eu și peștii cu tâmpla-n livezi adormite pline de greieri… eu și orașe de ceară în râu… n-ai văzut încă fete de grâu

care plâng după stânci și zăpezi…

 

Și-ntr-o zi de-ai să vezi florile-n nuc…

Căutând o îngeră, în van, de prisos

Să mă lași înecat și frumos

Lângă peștii mei albi, eunuc…

 

Ci s-au destrămat porumbi de lumină

ce încolțise noaptea pe sub pleoape

și vânătorii au venit să-ngroape

în țărm vânatul alb de pe retină…

 

Ascunde-mi făptura, iubito, mă tem

Sunt muritor și n-am murit încă

Stau într-un ceas fără coardă, etern

Ca-ntr-o lungă chemare de luncă…

 

Iar cuvintele, o iar cuvintele, iar

Întind brazii și peștii în briză

Te rechem cumsecade fată de var

Să renaști un copil de remiză

 

Un bărbat de prigoană

un suspin de zăpezi…

 

(Visited 16 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.