Nu fac o pledoarie pro domo, dar n-am să înțeleg niciodată pe dascălul care cultivă în mintea elevilor săi gustul pentru spectacol, pentru divertisment, pentru distracție în dauna celui pentru lectură, pentru culturalizarea activă și neobosită, pentru formarea unei conștiințe civice participative la viața colectivității.

Întrucât și ce interes slujește obligarea unui elev să cumpere un bilet la concert sau la un spectacol de teatru (care poate costa 50 de lei,  35 de lei) în loc, de exemplu, să-l convingi să cumpere o carte sau, de ce nu?, un ziar?

CETĂȚENI DE ONOARE, DAR PE BANI

Uimire, nedumerire și multă mâhnire în suflet mi-a produs știrea că „Cetățeni de onoare ai orașelor”, „Fii” și „Fiice”, domni sau doamne ai/ale cântecului românesc, pretind bani pentru prestația lor artistică în orașul care îi cinstește și care le-a făcut onoarea supremă de a-i fi adoptat.

Pe când un festival gratuit al „Fiilor” și „Fiicelor”, ai „Cetățenilor de onoare”, ca o bucurie, ca o revărsare a dragostei și recunoștinței pentru orașele și pentru oamenii care le locuiesc și care i-au adoptat ca „cetățeni de onoare”?

Întrebarea asta este retorică și rămâne fără răspuns atâta vreme cât încă ne luptăm cu pârdalnica de pandemie…

(Visited 25 times, 1 visits today)