CONŞTIINŢA VALORII DE SINE

2015

constiinta-valorii-de-sineDe multă vreme mă căznesc să scriu aceste cuvinte. De ce să le scriu? Din două motive: 1. mi-a reproşat cineva de curând că nu (mai) merg la o lansare de carte şi că nu (mai) vizitez o expoziţie de pictură; 2. suntem invadaţi de tot felul de aşa zişi artişti/artiste, poeţi/poete, pictori/pictoriţe, prozatori şi prozatoare etc. care-şi expun „propriile” producţii pe unde apucă, pe reţelele de socializare, pe site-uri proprii (la modă e internetul, deh!), ba ţi le bagă în ochi pe sub ochelarii aburiţi de lectura adevăratelor valori. Aceştia/acestea se autointitulează poeţi/poete, pictori/pictoriţe etc. Se umflă singuri/singure cu pompa de la bicicletă…

Ca să fiu mai clar, mai explicit, o să mă refer la un exemplu. În cadrul ciclului de emisiuni TV, interactive, „Oglinzile nopţii” am rezervat un spaţiu de o emisiune/lună pe care l-am intitulat „Poemele nopţii”. Mi-am propus să invit persoane necunoscute publicului. Persoane cu preocupări artistice (indiferent de natura lor). Printre ele o profesoară de fizică. „Foaie verde talpa gâştii, frumoasă pasăre-i porcu” Ăsta era registrul scrierilor domniei sale. Am făcut o mare prostie. Pentru că o dată ajunsă „celebră” prin emisiunea mea, profesoara chiar a început să se creadă o poetă adevărată şi, într-un singur an, a „scos” 11 volume de versuri. Apoi mi-a devenit o duşmancă feroce pentru că mi-am permis să-i fac, la un moment dat, o analiză pe text, de data aceasta necruţătoare, în presa scrisă. Cum mi-ar fi stat mie să mă duc la „lansarea cărţilor” ei?

Poate mai sunt printre voi persoane care nu ştiu ce este aia o lansare de carte. No, să vă spun. Nu contează ce şi cum scrii. Dacă poţi umple o pagină cu diverse cuvinte alese chiar cu furca şi aşezate unele sub altele în chip de poezie, e bine. Se umplu astfel fro’ 30-40 de pagini astfel încât să semene cu o carte, de fapt ea fiind o plachetă. Deci, nu scrisul e problema, ci problema o constituie banul. Ai bani? Eşti poet. Nu ai bani? Degeaba ai matale talent. Deci, pui mâna pe bănuţi, te duci frumos la o tipografie, plăteşti şi „scoţi” cartea. Urmează „lansarea de carte”. Cauţi o sală pe undeva (susţii material căutarea şi închirierea ei, protocolul aşişderea), îţi inviţi prietenii (cam de aceeaşi factură intelectuală cu tine-autor), faci poze la greu şi gata. Ţi-ai „lansat” cartea. Ce mai e de făcut? Să te promovezi singur/singură pe reţelele de socializare, că deh! altfel nu ai cum (în librării nu vei fi primit în veci, în biblioteci nu ai ce căuta), şi să le ceri INSISTENT „prietenilor” să-ţi cumpere cartea.

Ieri şi astăzi mi-am pierdut timpul cu doi „poeţi” şi o „poetă” de p-acilea-şa-ia. Ea publicase oarece versuri (nu poezie!, poezia e altceva…) într-un volum colectiv şi încă o plachetă de versuri scrise cam în aceeaşi gamă valorică a profesoarei mele.

Exemple:
“Tu te-ai gîndit numai la tine ,
Acum îţi cer să pleci de langă mine .
Să pleci şi să mă laşi în pace ,
Oricum trecutul nu-ţi v-a da pace”.
Acest autointitulat “Marian Pricope – poet” se află deja la al doilea volum de versuri. Scrie “într-e” cu cratimă, “poezi” cu un singur i şi dovedeşte din plin necunoaşterea limbii române. La fel se întâmplă într-o sumedenie de altfel de cazuri. Dar ăştia sunt prezenţi pe internet, pe “guagăl”, se cred celebrităţi şi te insultă dacă nu le dai atenţia pe care ei cred că o merită.
Mai există un “poet” (ăsta are ceva talent) căruia eu îi spun Bujorel. I-am cerut prietenia, pentru că i-am citit un comentariu prin care-şi manifesta pasiunea pentru şah. De la primul schimb de cuvinte mi-a cerut să-i cumpăr cărţile! Pentru că nu am făcut-o, nici nu am de gând s-o fac, pentru că am îndrăznit să-l întreb dacă scrie şi eseistică şi pentru că i-am pomenit pe Marin Preda şi pe Florin Mugur (care conduceau editura la care el şi-a scos o carte), m-a băgat în lista neagră. Ranchiuna personală nu face casă bună cu valoarea. Şi unde e ranchiună nu e valoare, stimabile…
Să nu mai lungesc pelteaua. Dacă ai conştiinţa valorii de sine îţi cunoşti “lungul nasului” şi stai acolo unde ţi-e locul, nu te burici de unul/una singur/ă pe înâlţimi rarefiate care nu-ţi aparţin şi care-ţi dau aere de piţipoancă literară.

Lasă un răspuns