PIANUL FĂRĂ CLAPE ȘI VIOARA FĂRĂ STRUNE
S-au văzut întâmplător. De la distanță. Mai precis pe internet, pe facebook. El părea măreț și nobil, făcut din materiale de esență rară. Câteodată când își înfoia coada (căci era un pian cu coadă) strălucea de-a binelea. Aveai impresia că e gata-gata să interpreteze toată opera lui Beethoven.
La rândul său ea, vioara, făcea tumbe prin aer, își aducea alături arcușul, simula teribile încordări ale strunelor de ziceai că e în plin concert al Capriciilor lui Paganini.
Își aruncau ocheade unul altuia și la fiecare întrevedere din asta mai făceau câte un pas unul către celălalt, fiecare gândind în sinea sa că va putea, împreună cu celălalt, să facă un duet reușit prin care să cucerească și să uimească lumea. Până s-au apropiat și s-au văzut mai bine în lumina orbitoare a adevărului crud: el nu avea clape, iar vioara nu avea strune… S-au întristat foarte și dezamăgiți de crunta realitate și-au întors spatele unul altuia îndreptându-se fiecare către viața lui de zi cu zi…
