OCHII SAU TRUPUL
Multă vreme n-am înțeles (nici acum nu înțeleg deplin) ce criteriu de selecție/alegere a unei viitoare soții au bărbații aparținând acelor popoare ale căror femei sunt obligate să poarte o îmbrăcăminte care-i acoperă întreaga făptură, doar ochii rămânând expuși privirii celorlalți. După ce se orientează ei? Cum se îndrăgostesc? Numai după ochi? Doar privind în ochi o femeie poți să spui: iată, asta mi-ar fi potrivită ca nevastă?…
Noi, europenii, ne mai uităm la trup, la armonia chipului, la femeia în întregime, la istețimea ei, la gradul ei de cultură, uneori la cât este de educată etc. Dar ei? La ce se uită? Nu-i văd trupul, picioarele, fundul (de ce nu?), nu-i văd succesiunea pașilor, cum se așează ei pe caldarâm astfel încât să-i creioneze și să-i pună în evidență toate „farmecele”… E suficientă doar privirea ei? Pot spune ei despre o femeie că e sexy? Desigur că prin privire pot să spui multe. Dar te poate seduce o femeie astfel îmbrăcată? E suficient să știi că e doar posesoare de sex?
În ce mă privește nu cred că m-aș putea adapta la o astfel de civilizație și cred că aș rămâne veșnic singur. Eu vreau să văd totul. Nu doar un cort umblător în care să știu că se află o femeie.
Și totuși, recent, lucrând la un eseu despre moartea lui Nicolae Labiș, am studiat îndelung chipul acelei femei din cauza căreia Nicolae Labiș a murit. Dacă nu era femeia (Maria Polevoi) Labiș ar mai fi trăit. Nu sunt imagini cu ea în întregime. Fostă balerină presupun că arăta superb, dar chipul, ei bine chipul ei revărsa atâta feminitate, atâta senzualitate încât m-am simțit aproape excitat ca bărbat. Iată că uneori e suficient doar chipul femeii pentru a te simți atras de ea. Numai ochii însă nu cred că pot produce un asemenea miracol…
