OMUL ESTE LUP PENTRU OM
A trecut o săptămână de la decretarea stării de urgență.
Nedorita „stare de urgență” (sinonimă cu „starea de război”) ne oferă rarisima ocazie de a vedea cum suntem noi înșine. Ne oferă posibilitatea unei autoanalize: cuvintele, acțiunile, atitudinile, pozițiile noastre față de noi înșine precum și față de ceilalți.
În zilele acestea au ieșit din noi la suprafață, cu preponderență, egoismul și nu altruismul, nepăsarea și/sau ignoranța, condamnabila lipsă de responsabilitate a unora, bășcăliile și inconștiența altora, dar și „eroismul” celor aflați în linia întâi.
Aflăm din surse oficiale că au fost aduși în țară, cu o aeronavă militară, 240 de români și că mai sunt cca. 1500 care se află în situații dificile în Italia și trebuie ajutați să ajungă acasă. Unde este acasa lor? Desigur, aici, în România! Au fost și vor fi cazați în carantină la hotelurile pustii (la această oră) de pe litoral. Reacția constănțenilor a fost una paradoxală și ne arată care este de fapt adevărata noastră față. Constănțenii s-au revoltat. Nu vor ca cei aduși din Italia să fie cazați pe litoral, „că se răspândește virusul”, ci să fie duși „acasă la ei”. Va să zică ne privim conaționalii ca pe niște ciumați și îi tratăm ca atare.
Ne aflăm în război (după cum a spus-o și Președintele Franței, Macron)! Starea de urgență înseamnă starea de război. Adică o situație în care lumea se îngrămădește laolaltă în adăposturi subterane, când se aud avioane, bombardiere amenințătoare, când e posibil să vedem tancuri pe stradă, armate adevărate ș.a.m.d. Eu nu știu cum este în război, dar am văzut filme documentare și m-am îngrozit. Sigur, acum nu vorbim de război în sensul real al cuvântului, de o luptă cu o armată invadatoare, dar este o luptă similară cumva. Pandemia care a lovit întreaga planetă poate fi comparată cu invazia unei armate străine… Mor mii de oameni, semenii noștri, de la o zi la alta.
Îi putem înțelege pe constănțeni (și pe alții ca ei care s-au revoltat în mai multe localități din țară) sau nu?
Haideți să facem un exercițiu: oare ai primi tu în casa ta pe cineva posibil infestat cu virusul Covid 19? Sigur că nu! Dar ai fi de acord să dedici o cameră din locuința ta pentru găzduirea lui? Răspunsul este iarăși nu! Dar dacă acest infestat ar fi cazat peste drum de casa ta? Nici așa nu-ți convine. Până la urmă ajungem la următoarea concluzie: da, domnule, să vină românii din Italia acasă, îi iubim, sunt de-ai noștri, numai să nu vină în oraș la mine…
Încercați și cealaltă față a „jocului”. Puneți-vă în situația unuia dintre ei. Ați ajuns în Italia din diferite motive și vreți să vă întoarceți acasă, dar sunteți refuzați de compatrioți. Cum te-ai simți ca român ne-dorit în țara ta de baștină?
Care ar fi soluția, normalitatea? Pentru că vorbim de nu număr mare de persoane, singura soluție decentă și civilizată este tocmai aceasta: în hotelurile pustii. Statul va plăti pentru fiecare persoană câte 50 de euro pe noapte pentru cazare (așa cum ni s-a spus). În felul acesta și hotelierii ar avea de câștigat.
Expresia latină Homo homini lupus (omul este lup pentru om) se dovedește a fi, iată, cât se poate de adevărată!
