GEOMETRIA SINGURĂTĂȚII

Aflat la vârsta maturității biologice și intelectuale, Florin Dochia debutează (în 2003) cu un volum de versuri care vrea mult, dar spune puțin. Aş zice că poeziile sunt „normale“, adesea terne, ne-tumultoase, nestrăbătute de acel stilet al înfiorării lirice şi ideatice, ne-fulgerate în ultimă instanţă.

Totuşi, creația lui Florin Dochia nu este inutilă, dar nici neapărat necesară pentru marea masă a cititorilor: „Cicatrice se închide pleoapa/ Peste ochiul ca o rană veche/ Arde-n orizonturi apa/ Sub un soare nepereche.// Plânge pe ascuns Socrate/ Când neobosita lui Xantipa/ Îi înfige vorbele în spate/ Ucigând a gândului aripa.// Dorm în iris stins luminofore/ Se aude-o şoaptă doar: amore/ More, ore, re/ probantur amicitiae.// In timp ce Maiakovski strigă iarăși/ Prin stepe: Nu trageți, tovarăşi! Iar cerul e senin în rai:/ Ah, voi, sănii şi voi, cai, voi, cai!/ Într-o seară vag strălucitoare/ Nimbul nopții printre crengi răsare.“ („Nostalgie“).

Acest mod de a scrie vine dintr-o oboseală existenţială care se manifestă printr-o egală emisie de cuvinte ce nu au capabilitatea de a se ridica deasupra nivelului mediu al autorilor de salon: ,,Pelegrini la poarta sorţii/ Nenăscuții și nemorții/ Se adună dintre ape/ Să ne fie mai aproape/ – Zori de ziuă-înlăcrimatul/ Se revarsă pentru altul./ Pentru mine doar nătângul,/ Anonimul rege plângu-1/ Şapte sute de femei./ Vino, Doamne, să îmi iei/ de pe cap coroana grea/ De pe frunte rece stea/ Să-mi presare peste chip/ Beduinii goi nisip/ Şi iar să mă lepede/ Stinsa clipă repede.“ (Înger căzut).

Autorul a făcut o obsesie din a aduce sub forma versului truisme şi definiții făcându-l, astfel, prețios, scolastic, inițiatic: „Circul s-a închis/ Și clovnul își spală fața/ De saliva râsului/ celor o mie de spectatori/ Care au plecat fericiți/ Spre tristețea celor patru pereți/ Între care se însingurează/ Perpetuu.// Arena s-a ferit să fie scuar.“ („Altceva“), „/…/ Aflu cu limba gustul acid/ Al răului și de miere al binelui/ Amarul adevărului şi/ Bucuria minciunilor necesare./…/” („A“), „/…/ Aşteptarea ucide încet şi sigur“ („Clipă 3“), „Iubim lucrurile și animalele mici/ Și plăpânde/ Cu. sufletele noastre mari/ Și puternice/ Fără să ştim că ele sunt nişte oglinzi/ de o fidelitate înspăimântătoare.“ („Clipă 12“), „/…/ Gustul amar al cojii de lămâie/…//„Rătăcire“), „/…/ Realitatea nu este decât/ O stare particulară a visului./…/“ („Retragere în logos“) etc.

Să mai scoatem în evidenţă şi câteva asociaţii de cuvinte generatoare de reverberații neplăcute auzului: „apa pe“, „seva se“, „un soare“ (unsoare), „Făte“, „Mă scurg“, „Mă preling“ etc.

Trebuie spus că multe dintre poeziile acestui volum sunt frumoase și bine „meșteşugărite“, dar atât și nimic mai mult.

(Excelentă grafica Lidiei Nicolae).