SĂPTĂMÂNA MARE – LUNI
…rana nevindecabilă înflorește deja în sufletul meu… fără voia mea… e o pedeapsă știu… meritată? Pe drept? Nu știu… venind de nu știu unde, mergând spre nu știu ce, ea trece prin mine măreață, inflexibilă ca tăișul unei săbii înroșite în foc… sufletul meu încearcă să-i fie popas dar nu pot, căci pulbere de stele este ea… astăzi am simțit-o prima dată, deși ea există de când lumea, o durere majestoasă mă cuprinse încă din crucea nopții… atât de pur… mă-nchipui unei fregate suple trecută prin minuni de oceane fantomă-n furtuni nemaivăzute… lovită fregata dar nu învinsă, nu încă… sărbătoresc cu tot ce am mai curat, mai neatins de tină această săptămână care poate fi și a mea… a durerilor nespuse… tăinuite cu grija celui ce știe că singur își va duce pedeapsa neînțelegerilor lumii…
