FEMEIA SARPE (I)

2016, Fără categorie

femeia-sarpeZÂMBETUL ŞARPELUI

Motto: „Şarpele nu e odios că muşcă, ci e odios că se ascunde ca să muşte!” (Nicoale Iorga).

Şarpele (sau femeia sarpe), pentru fiecare dintre noi, are diverse înfăţişări. El se metamorfozează în mintea şi-n subconştientul nostru în felurite chipuri şi în-chipuiri. Contrar tuturor aşteptărilor, şarpele, atunci când te vede pentru prima oară, nu-ţi sare la gât să te muşte, dacă se poate mortal, ci, mai întâi, îţi zâmbeşte. Da, dar tu nu-i poţi vedea zâmbetul prietenos pentru că el se întâmplă în miimi de secundă… Şi pentru că tu nu eşti în stare să-i răspunzi, eventual, tot printr-un zâmbet ca semn al prieteniei tale, abia atunci şarpele înfuriat la culme şi rănit în amorul propriu, trece la atac…

Mai există o categorie de şerpi care nu-ţi zâmbesc ţie, ca acţiune exterioară fiinţei sale, ci zâmbesc în sine (ca să nu zic în barbă) ca satisfacţie a întâlnirii prăzii de mult aşteptată…
După cum ziceam, pentru fiecare dintre noi şarpele are o înfăţişare anume. Pentru mine şarpele de care vorbesc are chip de femeie…

1. Primul şarpe pe care l-am întâlnit, era gras, mare şi urât, un anaconda de Olanda. A vrut să mă căsătoresc cu el. Ţinea morţiş la asta. Dorea să mă mut în Olanda, să gospodărim împreună grădina cu trandafiri şi cele câteva camere ale vilei sale. Refuzul meu repetat (pentru că nu găseam nicio motivaţie în a face gestul acesta), l-a determinat pe el să-mi arunce un ultim zâmbet şuierat prin despicătura limbii: “parcă ai fi un mafiot”! Deh! Femeia sarpe!
 
2. Al doilea a fost de culoare roz şi avea mulţi, foarte mulţi clopoţei, nu la coadă, cum aţi fi voi tentaţi să credeţi, ci la cap… Se uita galeş şi roz la mine, de drag ce-i eram. Şi eu mă uitam la el cruciş şi tâmp, că mă cam hipnotizase, cum stătea el câteodată în coadă şi se lingea pe botul deja umed de pofte… Pusesem la cale o întâlnire şi ca să mă convingă să plec la drum îmi dădu telefon. Discutam. Am întrebat-o ce face. Baie, mi-a răspuns. Aha, zic, mă suni de pe fix, stai în cadă şi vorbeşti cu mine, deci, se cheamă că eşti goală?!… Parcă aud apa clipocind… (chiar se auzea). “Daaaa, şi e aşa de bine, şi când o să vii şi o să mă pătruuuuuunzi…” Ce să fac? Să te pătrund? Unde? Când şi cum? “Ei, la dracu, în ureche!” Veni răspunsul ei şuierat şi se ascunse şi ăsta odată cu apa în ţeava de canalizare…

3. Şarpele cu numărul 3 a fost unul foarte periculos. Roşu de data asta, cu mai multe cozi şi două capete… Locul lui preferat era o bucătărie din Spania. Mă privea dintr-o parte aşa cum se uită câteodată femeile cam ca cur-ca-n lemne. Aş putea zice că nu avea limbi ci panglici. Era deci, panglicar. Îmi făcuse capul fuior. A fost primul şarpe cu care am început să discut pe mess şi cu care am încercat să comunicăm prin web-camera, dar cum net-ul meu este unul de doi bani (din cauza absenţei unui releu de 4G), încercarea a eşuat. Avea mii de relaţii, era inteligentă, scria. Toată lumea scrie, dar ea reuşise să şi publice câteva cărţi de poezie destul de bună. Într-o zi m-am trezit că-mi bate inima mai altcum atunci când ne întâlneam pe calea net-ului. Trebuia să ne vedem, era musai, când ar fi venit ea în ţară. Dar n-a fost să fie, pentru că şarpele nu trebuie învăţat ce şi cum să facă. El ştie prea bine. Spuneam că are două capete, deci mă încolţise din părţi: pe o parte ea, cea roşie în bucătăriea spaniolă, pe de altă parte clona ei, de pe alt profil, care îmi întindea tot felul de mere colorate în fel şi chip, doar-doar oi cădea şi-n plasa celui de-al doilea cap. Hopa, că m-am prins ! Într-o noapte, când nu aveam ce face, cer ajutorul măriei sale Google. Ce mi-a fost dat să descopăr a fost suficient-cu-asupra-de-măsură ca să o iau la sănătoasa, oricât aş fi eu de drac.

 

Incoming search terms:

  • femeia sarpe (23)

Lasă un răspuns