ÎNGERĂ RECE

îngeră-receÎngeră rece, ți-ai făcut sufletul fuior de zăpadă şi-ai plecat să-nfăşori o altă casă cu troianul aripei tale albe, iubito, mă sufoc în mina de aur din gând amintiri – acum ştiu – azi simt mai mult ca oricând golul pe care îl laşi la fereastră, în vitrina cu sălcii frumos înşirate pe marginea sufletului meu însingurat, căci tu răscolită-n Fiinţă troieneşti alte case cu o rece zăpadă fierbinte-n structura-i de gheaţă… Urlă streaşina casei mele cu ţurţuri imenşi ce sfredelesc lumina plăpândă a unei lumânări topită-n rugăciune… Poate că viforul pe care-l aud sinistru în sufletul tău eu l-am pornit, poate că golul-pustiul în urmă ce-l laşi mi l-am dorit, poate că eu sunt efectul şi cauza, dar tu, TU asemenea fulgului ce acoperă şi descoperă păpădii de zăpadă în pletele-ţi platinate lucios, dispari şi apari, părelnică stea care coboară şi urcă ademenind depărtările, pleci. În urma ta rămân troienele reci… Am vrut să fiu stăvilarul pe care să-l înfăşori cu mantia-ţi albă, mireasă, dar n-am ştiut, n-am crezut că voi cădea secerat fulgerat de o aripă-coasă de îngeră rece… Nu mai strig, nu mă mai rog, nu mai întind braţele asemenea celui care se-nneacă… Sunt resemnat! Mă voi preface-n săgeata ce va atinge adâncul oceanului alb…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.