O FRUNZĂ
O frunză obstacol îmi stă în cale, frunză-cuvânt din subteran în cădere se-așează pe bolta frunții mele ne-odihnite deplin… prințesă asemenea unei statui plutitoare pe valuri albastre se-arată în geana văzduhului sfânt… urmăresc orice suflet printre suflete-stânci sau alveole de midii… enorma rochie albă-mireasă îți șade prea bine, femeie, nuntită cu zâmbet sarcastic spre nu știu cine zâmbetul cade ghilotină de gând dureros… până la os e această cortină ce cade prea grea pentru o libelulă cum sunt…
Dedesubt neant…
Deasupra furtună…
În ceață chipuri incerte
În față un înger făclie
Cu trupu-i pe drum luminând…
(Visited 31 times, 1 visits today)