ȘI PENTRU CĂ
Și pentru că m-am bucurat prea mult de viață
acum speranța mea pribegește zadarnic
peste păduri neumblate cu gândul
peste ținuturi ținute cu grijă
în taină…
Și mai mult decât zborul ideii de sine
Sălășluiește în mine, de la o vreme, dorul
De prigoană către partea întunecată a lunii…
Sau doar o dorință perpetuă
De la naștere spre nemurire
Prin tine trecând ca prin fiord
Asemenea unei corăbii adâncite
În neființa celui ce-o poartă în apele-albastre.
Și fii tu călăuza dorită. Pe drumuri
Pasu-mi se-oprește
și-un golf am în suflet
căci ție îți sunt așteptare…
Iată, orașul noaptea mă primește
Precum scoica o perlă pierdută în valuri
Plutindă
Pe matca ei mamă, iubită…
(Visited 17 times, 1 visits today)
