ȘI PENTRU CĂ

Și pentru că m-am bucurat prea mult de viață

acum speranța mea pribegește zadarnic

peste păduri neumblate cu gândul

peste ținuturi ținute cu grijă

în taină…

Și mai mult decât zborul ideii de sine

Sălășluiește în mine, de la o vreme, dorul

De prigoană către partea întunecată a lunii…

 

Sau doar o dorință perpetuă

De la naștere spre nemurire

Prin tine trecând ca prin fiord

Asemenea unei corăbii adâncite

În neființa celui ce-o poartă în apele-albastre.

 

Și fii tu călăuza dorită. Pe drumuri

Pasu-mi se-oprește

și-un golf am în suflet

căci ție îți sunt așteptare…

 

Iată, orașul noaptea mă primește

Precum scoica o perlă pierdută în valuri

Plutindă

Pe matca ei mamă, iubită…

(Visited 11 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.