SINGURUL BARBAT

De la principii pleacă totul în viață. Am divorţat din cauza asta. Sunt singur din cauza asta. Principiile mi-au creat o anumită ţinută, dar m-au secat interior văduvindu-mă de multe potenţiale prietenii. Dacă suntem paraleli la nivelul principiilor, aşa vom fi în orice.
P.S.: Mi-am amintit ceva interesant, din punctul meu de vedere. Când cineva te jigneşte public, dar își cere scuze în privat, este dovada nu doar a lipsei de bun simț, ci și de absența unui principiu esențial pentru Ființa frumoasă : caracterul. Este rolul jalnic pe care-l joacă ipocritul/a în spațiul public, virtual, cât și real. Mie nu mi-e jenă să-mi expun sentimentele public şi să le şi susţin public.

Am și un exemplu care mi s-a întâmplat nu demult: Iată răspunsul unei doamne care m-a „afrontat” într-o notiță publică:
“Da, mi-am șters textul din notițele mele. Nu am facut-o pentru mine, ci pentru tine… am realizat ca te-a deranjat. Altruism? Cu siguranta. Am realizat ca am gresit, si, stiind ca esti un barbat care de obicei nu iarta, am ales aceasta varianta. Dupa cum se vede, proasta. Am ales-o mai mult ca sa ma pedepsesc pe mine…
Nu stiu cum am reusit sa te dezamagesc…dar imi pare rau ca am facut-o. Pentru ca in ultimele saptamani m-am straduit sa te cuceresc. Numai eu stiu de cate ori am deschis aceasta pagina…si de cate ori am tresarit vazand ca mi-ai scris…chiar daca, de cele mai multe ori randurile asternute de tine erau observatii rautaciaose. Dar zambeam de fiecare data. Pentru ca stiam ca acesta este modalitatea pe care ai ales-o ca sa te apropii de mine.
Esti singurul, repet, singurul barbat de aici care m-a uimit…care m-a facut sa astept cu nerabdare urmatorul mesaj, fie el chiar si malitios. Si am descoperit cu fiecare zi care trece ca-mi face o deosebita placere sa comunic cu tine…chiar si asa…chiar si aici… Si imi era suficient sa stiu ca a doua zi te vei aseza la birou si primul tau gand va fi sa-mi scrii…ceva…orice!
Imi spui ca sunt rece si egoista. Iar eu iti raspund : sunt femeia puternica atunci cand ies dimineata din casa, ca sa pot face fata cu succes zilelor infernale, sunt femeia care zambeste tot timpul peste zi, pentru ca asta trebuie sa fac. Sunt femeia care asculta (sau care uneori da senzatia ca asculta) toate problemele clientilor ei. Sunt femeia care se intoarce seara vlaguita de puteri. Sunt femeia care sta cate trei ore in cada plina cu apa – pentru ca numai in acele ore se poate relaxa cu adevarat – visand la locuri placute, salbatice, la nisip alb, la orase mici, cochete si curate. Sunt femeia care plange deseori inainte sa adoarma. Sunt femeia care doreste cu disperare un sarut. Sunt femeia care are nevoie de mangaiere. Sunt femeia care isi doreste cu disperare sa iubeasca. Sunt femeia pretentioasa. Sunt femeia cinica. Sunt femeia care, pana nu demult, pleca in miez de noapte cu masina oriunde pentru o ora, doua… sunt femeia care fuge de tot. De casa goala, de Bucurestiul devenit insuportabil, de patul rece…
Ti-am mai spus odata asta: nu ma cunosti, dar iti permiti sa ma judeci!
Dar, daca ai luat hotararea de a nu-mi mai scrie vreodata, o respect. Nu ma pot impotrivi. Desi mi-ar placea s-o pot face.”

Mesajul acesta mi-a produs multă dezamăgire. A fost mesajul care m-a determinat să mă opresc, care m-a făcut să cred că ea vede în mine (Doamne, precum atâtea alte femei!…) un găgăuţă care poate fi dus uşor cu preşul.

Şocul declanşator al reculului meu a fost dat de afirmaţia ei cum că ar fi şters notița pentru mine : “Nu am facut-o pentru mine, ci pentru tine… am realizat ca te-a deranjat. Altruism? Cu siguranta” Şi continui prin a-și evidenţia o presupusă şi probabilă, din câte se vede, calitate: “altruismul”. Am simţit citindu-i mesajul o imensă doză de falsitate şi intenţia sa de a mă prinde într-un “hăţiş manipulatoriu”, pe care deocamdată nu-l înţeleg deplin. Pentru că, instantaneu, s-au născut câteva întrebări de bun simţ elemenar: Cum adică pentru mine și-a şters ea notița? Cine sunt/eram eu ca să facă asta? Sunt cenzorul acestui site? Şi dacă eu mi-aş fi şters contul imediat sau dacă l-aş şterge acum, dispărând, mai rămâne în picioare afirmaţia ei? Apoi, de ce îmi bagă în ecuaţie noţiunea de altruism într-un asemenea context minor? A şters un text. Ei şi? Ce-i cu asta? Întrucât asta înseamnă altruism? Dimpotrivă, este un act care-i trădează egoimul, pentru că ea, narcisică şi mare iubitoare de propria-i imagine, a realizat greşeala în care se afla. Cum ar fi putut ea să mai stea verticală în faţa potenţialilor săi cititori, cu o scriitură impecabilă şi cu povestiri inatacabile în planul logicii elementare şi aproape credibile? Nu se putea, şi, în general, nu se poate ca cineva să-i pună la îndoială veridicitatea celor scrise/spuse de sine.

„Esti singurul, repet, singurul barbat de aici care m-a uimit…care m-a facut sa astept cu nerabdare urmatorul mesaj, fie el chiar si malitios.” Continuă mesajul său şi iarăşi sunt uimit. De ce? Cum adică sunt singurul bărbat? Ce am făcut eu ca să-i creez o asemenea stare, ca să mă bucur de atâta preţuire din partea sa, pentru că, nu-i aşa? spusele ei sunt de natură să mă valorizeze… Dacă nu m-a văzut niciodată, dacă nu am stat de vorbă nici o dată față în față la o cafea. Dacă nici nu știu cine este cu adevărat, dacă nu mă cunoaște cu adevărat ?!
Este un exemplu de vrăjeală feministă !