GÂNDUL CARE SE ROSTEŞTE

Stăteam lângă ea, de mai bine de o jumătate de oră, fără să mai rostesc ceva. Cam spusesem tot, făcusem tot felul de aluzii, mai mult sau mai puţin transparente. Discutasem despre toate curentele filozofice şi despre toate orientările în artă şi literatură. Pusesem ţara la cale. I-am înjurat sau lăudat (funcţie de cum devenea chestia) pe toţi politicienii. Ne-am ambalat discutând despre aşa zişii „oameni de afaceri” şi, cam gata, nu mai aveam ce spune. Eu priveam pe fereastră. Eram în bucătărie, la ea acasă. Mă invitase „la o cafea”. Fumam amândoi. „Fumurile” ţigărilor noastre se împleteau în aer, din nou aluziv. Mă jucam. Făceam cercuri şi rotocoale. Nu reuşeam să fac opt-uri. Gândeam, în secret, că ea ştie să facă, dar nu vrea să-mi arate… Mi-aş fi dorit să ştie. Mă privea fix de vreo 5 minute. 
– Romeo, mai spune şi tu ceva… 
– Ce să mai spun? 
– Orice! 
– Cum orice, că le-an cam spus pe toate?!… 
– Ei, hai mai spune, că tu ştii să vorbeşti frumos. 
– Şi ce să spun? 
– Orice. 
– Orice? 
– Da, orice. 
– Orice, orice? 
– Da. 
– Bine. Fa (fa, cu a, nu fă cu ă), te-aş fu-te! 
– Măgarule, porcule, motan jigărit, profitorule, escrocule, ordinarule, belitule, nefututule, nenorocitule, porc de câine, pricopsitule şi fandositule, curvarule, băga-mi-aş pula-n gâtu’ tău de netrebnic, să mi-o lingi şi să mi-o sugi, vino-ncoace, hai odată… 
Toate astea mi le spunea, aproape şoptit, gâfâindu-mi la ureche, în timp ce făcea două lucruri dintr-o dată, roşie în obraji (ruşinată, desigur) şi cu mâini tremurânde: mă trăgea de cravată către sufragerie şi îşi descheia bluza-i transparentă prin care-i vedeam sânii înfloriţi… 

Morala: Dacă vorbeşti cu cineva şi ăla/aia nu pricepe şi nu pricepe neam sau se face că nu pricepe, e bine să fii foarte explicit în vorbire, ca să nu mai fie loc de interpretare şi de dat la întors, că limba română, slavă Domnului, e plină de înţelesuri duble… 

E bine de ştiut: Cei mai perverşi oameni sunt intelectualii. Cele mai doritoare de cuvinte obscene sunt femeile serafice. „Omul lacom, nu e lacom. Omul foarte lacom, nu e lacom deloc”! Băgaţi la capete şi purtaţi-vă ca atare. 

Precizări: 
1. Relatarea este „o părere personală” (expresia „părere personală” este tautologică, pleonastică, chiar); 
2. Morala şi sfaturile sunt ilustrări ale unor cercetări ştiinţifice.