IERTAREA – MERITĂ?

2016

iertareaNu există scuză mai lipsită de responsabilitate, atunci când îi faci rău cuiva, decât să-i spui: „Ştii, am fost beat/ă şi nu am ştiut ce fac” sau „am fost nervos/oasă şi nu mi-am dat seama ce spun. Am spus-o la nervi”.
Cuvinte şi fapte grele se întâmplă la beţie şi la nervi. Atât de grele încât ele pot distruge, pot arunca în aer echlibrul şi armonia unei familii, planul de viitor al unei perechi îndrăgostite.

„Beţivul” sau „nervosul” îşi închipuie că dacă va invoca iertarea faţă de aceste două carenţe comportamentale va trebui, AUTOMAT să şi fie iertat pentru derapajele sale verbale şi gestuale. Şi într-un caz şi în celălalt pot interveni simulări ale iertării din partea celui lezat, dar niciodată o iertare absolută, totală. Pentru că el va ierta ca să salveze situaţia şi ca să detensioneze conflictul, dar, cu siguranţă, nu va uita. Va înţelege, poate, dar nu va uita, pentru că nu se uită aşa de uşor răul pe care ţi-l face cineva (mai ales dacă îţi este apropiat). Şi cum oare ar putea uita dacă „beţivul”, să zicem, răneşte fizic (sunt bărbaţi-animale care-şi bat soţiile, iubitele, amantele, copii – invocând apoi scuza. „am fost beat şi nu am ştiut ce fac”) şi cel rănit rămâne cu o cicatrice vizibilă pe faţă, pe corp pentru tot restul vieţii. Beţia trece. Semnul violenţei sale va rămâne.
Sau dacă „nervosul” îi aruncă partenerului de suflet cuvinte grele, jignitoare, descalificatoare, înjositoare, menite a-l minimaliza, a-i scădea valoarea şi preţuirea până la desfiinţarea lor. Apoi venind cu scuza: „ştii, am fost nervos şi nu m-am putut controla” îşi cere, cu inocenţă, iertare. Iar tu trebuie să-l/să o ierţi. Oare trebuie? Cât de productivă este iertarea în astfel de situaţii?

Cuvântul poate răni mult mai greu decât lama unui cuţit. Numai sensibilii pot simţi asta. Dacă o rană fizică se poate vindeca, la o adică, rana din suflet niciodată. Rămâne vie, sângerândă, generatoare de suferinţă perpetuă…

Ok., îi ierţi pe amândoi, că deh! nu au ştiut ce fac, dar viaţa mai departe de la momentul devianţei lor comportamentale va fi şi va deveni un compromis – dacă nu imposibilă, lângă un/o astfel de individ/ă!

Lasă un răspuns