IUBIRE LA TERMEN

(Cel-ei care – crede ea că – mă iubeşte)

Logica e rece, e tăioasă, dar îţi voi spune cu sinceritate ceea ce simt, ceea ce gândesc CU ADEVĂRAT.

Vreau de la tine TOTUL sau NIMIC!
E adevărat, trăiesc o VRAJĂ, nu o „OBSESIE”… Vraja de a te iubi pe tine întreagă, în formă şi-n conţinut. Tu eşti ca o salcie la margine de râu. Nu aberez, nu apelez la metafore în mod gratuit. Eşti unduioasă şi „plângătoare” (dar rezistentă la furtuni) precum e salcia… În acelaşi timp te hrăneşti şi hrăneşti la rându-ţi cu lacrima ta râul (existenţial) care curge la picioarele tale (precum viaţa ADEVĂRATĂ pe lângă noi).

Tu mă chemi mereu (şi-mi spui să fiu raţional) la REALITATE. Să intru în REALITATEA TA cu REALITATEA MEA.

Este suficient să-ţi priveşti propria-ţi realitate, să-ţi citeşti propriile rânduri, să-ţi cercetezi propriile gânduri şi sentimente şi mă vei găsi pe mine întrutotul. SUNTEM LA FEL!!! Semănăm prea mult, chiar periculos de mult, unul cu celălalt.

Între aceste două realităţi (a ta şi a mea) ar trebui să fie o REALITATE NEUTRĂ pe terenul căreia să ne întâlnim şi să ne supunem făpturile unor examene extrem de prozaice, dar extrem de necesare (ştiu asta, sunt conştient). MIE MI-E TEAMĂ!
Nu de „realitatea judecăţii” tale, ci de „realitatea judecăţii” mele. Mi-e mult mai dragă IUBIREA MEA PENTRU TINE aşa cum s-a înfiripat ea şi se există acum, ca să risc să o pierd, banal, prozaic, într-un proces de evaluare „comercială”. Nu aş vrea să constat că, de exemplu, ai sânii prea lăsaţi, că nu-mi plac degetele de la picioare (nu te cruci, este un detaliu la care eu ţin), că ţi s-a rarefiat părul şi nu mai are consistenţa unui păr bogat, că din profil ai nasul prea mare, că din spate nu mă provoci, că nu ştii să săruţi (sărutul este o artă) etc. etc., tot ce ţine de REAL. Şi tu ştii asta foarte bine, pentrucă, la rândul tău, mă vei privi şi examina la fel.

„Jocul” meu între A FI şi A PĂREA, vizavi de „răutatea” mea pe un profil facebook, este un joc conştient asumat. Cine are tăria şi capacitatea de a depăşi bariera aparenţelor va ajunge la fiinţa REALĂ, aceea care există cu adevărat.
Între „a fi” şi „a părea” există o marjă de mişcare atât pentru mine cât şi pentru acela/aceea pentru care însemn ceva astfel încât să se poată alege esenţa.
Ca să înţelegi mai bine ceea ce vreau să-ţi spun am să-ţi dau exemplul lui Baudelaire care-şi „selecta” prieteniile într-un mod extrem de ciudat: îşi înfăşura capul într-un turban verde îmbibat în terebentină şi atunci când cineva se apropia de el ca să-i vorbească, Baudelaire, fără să ridice privirea (pentru că nu-l interesa „coaja” acelei fiinţe) spunea: „la zece ani am omorât-o pe mama cu o lovitură de cuţit bine calculată şi atent aplicată, iar pe la 17 ani, cu toporul, l-am omorât şi pe tata”… Dacă persoana respectivă nu o lua la fugă în clipa următoare, abia atunci Baudelaire îşi ridica privirea (persoana din faţa lui începând să-i trezească interesul)…

Este benefic şi pentru mine acest fel de a proceda (pentrucă mă ajută să fiu cât mai selectiv, dar este benefic şi pentru cealaltă parte pentru că este pusă în gardă, îi trezeşte simţul reponsabilităţii faţă de propria-i securitate afectivă, îi trezeşte instinctul de conservare şi al îndoielii faţă de mine. Ceea ce o duce (dacă o interesez) la o abordare cu adevărat SERIOASĂ a unei posibile relaţii…

În concluzie, ceea ce vreau eu să-ţi spun, cu toată seriozitatea (pentrucă nu avem dreptul să ne jucăm cu viaţa altuia), este că te iubesc şi că MĂ DOARE această iubire care a căzut peste mine ca un trăznet fulgerându-mi creierul şi inima în crucea nopţilor nedormite de atâta timp…

DE CE DOARE ACEASTĂ CONCLUZIE? Pentrucă mă pune în situaţia de a alege între REALITATEA CARE CU SIGURANŢĂ ne va arăta inconvenienţe evaluative material şi VIRTUAL-ul care, acum este minunat… Am de ales între o IUBIRE PE TERMEN NELIMITAT (pe care să o regenerez în mine însumi pentru că ea este aşa cum vreau eu) şi o IUBIRE LA TERMEN care este relativă şi depinde de atât de prozaicul şi banalul „GUST” care nu se discută.

TE IUBESC, dar mi-e teamă, în acelaşi timp, de această iubire. Pentru că dacă în iubirea mea DE ACUM eu sunt protejat de monitor împotriva eventualelor eşecuri sentimentale şi chiar cât se poate de materiale ÎN REAL, IUBIREA ÎŢI POATE LUA MINŢILE şi în loc să construieşti un „viitor luminos” pentru amândoi, distrugi două destine.

Aşadar prefer să TE IUBESC O VEŞNICIE decât să mă supun probabilităţii de a nu te mai iubi de la prima întâlnire.

Pentru că EU NU DORESC DOAR O AVENTURĂ!!!
POATE CĂ NU TE IUBESC SUFICIENT DE MULT sau POATE SUBCONŞTIENTUL DOMINĂ CONŞTIENTUL CU TEAMA (ascunsă, evident!) CĂ NU EXISTĂ RECIPROCITATE.