O POETĂ ÎN PLIN PROCES AL DEVENIRII
Mihaela Bidilică – Vasilache s-a născut pe 20 mai 1993 la Câmpulung-Muscel. Premiul pentru debut îl obține la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „M. Eminescu” (Orşova, 13-15 ianuarie 1999), iar Premiul „Nichita Stănescu” la Concursul „Dialoguri culturale” din cadrul Festivalului Internațional „Nichita Stănescu”, Ploiești, martie 1999.
A debutat editorial la 14 ani cu volumul „Singurătatea copacului” (în 1997) și în 1998 a publicat volumul „Printre cutele perdelei”.
Ambele (la care se adaugă volumul „Calea visului”) sunt continuate în cartea despre care vorbim, „Existențe”. Pigmentată de grafica lui Gabriel Stan, este o ediție bilingvă (româno-franceză).
Începuturile poetei noastre stau sub semnul căutării (firești, de altfel), iar incertitudinea, neliniştea și întrebarea circumscriu spațiul dilematic al poeziei ca pe o perpetuă încercare de a acorda ființa la un rost existenţial: „M-am uitat prin singurătatea ta, copacule,/ crezând că-ţi pot împrumuta hainele./ Aș fi luat eu singurătatea ta şi tu, copil fiind, te-ai fi jucat…/ M-am uitat în goliciunea ta, copacule, am vrut să beau din seva ta./ Tu, copil fiind, zburdai cu rândunelele./ Ce singur ninge, copacule! Pentru oamenii singuri…” („Singurătatea copacului“), „Am încercat să înving timpul/ să îmi răzbun secundele furate// am sfârşit o fărâmă de nisip/ în clepsidra obosită/ a aceluia cu care/ Tatăl și Fiul/ măsoară/ răsplata Jertfei.” („Poveste despre om”), ,,Frânturile de curcubeu/ m-au creat pe mine/ stropii de ploaie/ mi-au dat viață, lacrimile de nea, vigoarea/ iar Dumnezeul meu/ înţelepciune/ eram un eu puternic/ dar într-o zi nefastă/ m-am războit cu mine/ forțele m-au părăsit și am pierdut/ iar acum „sunt nimic, pentru că am vrut să fiu totul”. („Poveste despre mine”).
Acest temei ontologic apare la suprafaţa poeziei Mihaelei Bidilică-Vasilache, cam pretențios, sub forma unor versuri cu sens proiectiv ce îşi găsesc lămurirea într-o formulă stângaci axiomatică: „Dacă aş aduce infinitul mai aproape de finit/ dacă aş urca în zbor și aș coborî în ani/probabil aș întâlni COLOANA ÎNFINITULUI/ / Ea ar putea fi începutul lumii/ universul născut în DUMNEZEU în prima zi/ iar ultima zi când EL s-a odihnit/ celălalt eu a așezat infinitul.// Am vrut să-i simt pe amândoi, să urc în infinit să-l întâlnesc pe EL/ ca să-l simt pe celălalt.// DUMNEZEU e Universul/iar Brâncuși a clădit singura cale spre orizont/ două legende se pierd în ani.” („Legendă”).
Rămâne să vedem evoluţia viitoare a acestei autoare care, în mod evident, promite.
