SUFLETUL UNEI FEMEI

sufletul-unei-femeiMi-a fost dat să conduc maşina unei femei, cu femeia alături, desigur, că altfel nu se putea. La un moment dat, pe drum de ţară fiind, dintr-un tufiş apare în faţa maşinii un căţel. Un puiuţ tare drăgălaş. Dădea din coadă… Am frânat la timp pentru a-l proteja, dar el nu se dădea dus din faţa maşinii. Dădea din coadă… Mi-am scos centura şi am vrut să cobor pentru a-l îndepărta din acel loc periculos. Atunci femeia glăsui: „Treci peste el, dă-l dracului!” Şocat de cele ce-mi auzeau urechile, am rămas blocat cu mâna pe portieră. M-am scuturat ca de un frison şi revenindu-mi am coborât, am luat căţelul în braţe şi l-am dus înapoi în tufişul de pe marginea drumului, unde mai erau 2 – 3 căţeluşi la fel de drăgălaşi.

Aşezându-mă din nou la volan, am privit-o, mai înainte de a băga cheia în contact. Ce-ar fi ca destinul să-mi joace o festă şi să facă în aşa fel încît eu să trăiesc toată viaţa, zi de zi, lîngă această femeie? Mă întrebam eu în gând… Nu ar fi ca o bătaie de joc a sorţii, ca un blestem perpetuu? Acesta-i sufletul unei femei?

Nu am mai pornit motorul, ci am coborât mergînd spre şosea în speranţa că voi găsi un taxi.
Şi, culmea! chiar l-am găsit!

Nu ştiu ce a făcut femeia în urma mea. Nici nu mă (mai) interesa… Nu avea nici permis de conducere, nici nu ştia să conducă.
Degeaba striga cu disperare întrebându-mă ce am.

Cu cât mă îndepărtam de ea, cu maşina ei cu tot, mă simţeam mai fericit, mai uşurat…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.