gustul-floriiPasărea singurătăţii în piept mă izbi disdedimineaţă. Precum pasărea cu clonţ de rubin a lui Labiş. Mă înfăşură cu dragoste mută în penaju-i argintiu şi-şi luă zborul, fără să întrebe, fără să privească. Ştia că nu mai pot vorbi, că nu mai pot citi, nici scrie, ştia pasărea mare a singurătăţii că orice aş face scăpare nu am şi că ea, tot EA, stăpână-mi va fi…
Am străbătut tărâmul basmelor mov cu ilene cosânzene şi cu balauri, de fapt un singur balaure… Nu mi-a plăcut. Nu-ţi place?, întrebă pasărea. Nu, nu-mi place, zic, vreau la mine acasă, mi-e dor de acasa mea… Atunci te las aici şi fără să aştepte reacţia mea mă slobozi într-o junglă plină de şerpi şi de copaci albaştri…
Acolo am cunoscut-o pe EA. Era nudă, era stea. M-a luat de mână şi mi-a întins o făclie. „Ţine să ai ce mânca, să poţi lumina”! Două botine roşii o duceau înaintea mea. Mă dirija. Pe aici, pe aici…
Mi-era dragă. Am vrut s-o sfărâm într-o îmbrăţişare abulică, dar nu se putea, lumea junglei ne urmărea. Abia la liman, un liman al culorilor vii, aiuritoare, am putut-o gusta. Avea gustul florii „Nu mă uita”…

Gheorghe BURDUJAN2016gustul floriiPasărea singurătăţii în piept mă izbi disdedimineaţă. Precum pasărea cu clonţ de rubin a lui Labiş. Mă înfăşură cu dragoste mută în penaju-i argintiu şi-şi luă zborul, fără să întrebe, fără să privească. Ştia că nu mai pot vorbi, că nu mai pot citi, nici scrie, ştia pasărea mare..."Când mă analizez, mă detest. Când mă compar, mă prefer!"