vibrația-de-dimineață…o noapte şi încă una şi tot aşa până când? Nu vine nimeni la capătul braţelor mele întinse zadarnic… Îngera nu mai e îngeră nu e decât un pământean banal ca o vulpe roşcată… Mi-aş dori înţelepciunea Micului Prinţ care-i prieten cu toţi de la floare la şarpe de aceea vă spun că „sunt răspunzător de Îngera mea”

De-acolo de sus de dintre stele o potcoavă de aur încununează cu lauri fruntea cu paşii în toamnă de viaţă abruptă-mpletită cu mireasma ucigătoare, narcotică a gândului uitat la izvoare de suflet ajuns la vărsare… Tu zbori, încă mai ai aripi, Îngero, eu am avut, dar săgeata unui vânător iscusit m-a lăsat într-o aripă… De-aici zborul meu oarecum zigzagat, oarecum în cădere, parcă voit în cădere…

 Se rarefiază în jurul meu ceaţa opacă, lumina ochilor mei începe vibraţia de dimineaţă când mai surprind la fereastra mea fâlfâirea aripii tale… tocmai veghease… Nu-mi spune „noapte bună!”, eu sunt cel care nu doarme, torţa din sufletul meu rug la nevoie devine-ntru liniştire de tine… Lumânări aprinse-n jur de altar, o jertfă acolo, n-o vezi!?,… de-aceea frunzele vor fi ruginii de aici mai departe… odată spuneam şi eu ca oricare altul: „ce mult te-am iubit, Îngera mea”!… ce mult de demult „poţi să mă închizi într-o nucă şi să fiu rege-al universului” spunea undeva Hamlet… atunci se mai putea coborî din maşină lângă scoarţa unui nuc bătrân se putea vedea sclipirea ochilor tăi, sus printre stele – sâmbure de lumină… o perlă = TU

Gheorghe BURDUJAN2016vibrația de dimineață…o noapte şi încă una şi tot aşa până când? Nu vine nimeni la capătul braţelor mele întinse zadarnic… Îngera nu mai e îngeră nu e decât un pământean banal ca o vulpe roşcată… Mi-aş dori înţelepciunea Micului Prinţ care-i prieten cu toţi de la floare la şarpe de..."Când mă analizez, mă detest. Când mă compar, mă prefer!"