MESAGERIE PRIVATĂ ŞI MESSENGER
De ce ne sunt date aceste două înlesniri? Ca să putenm comunica şi lucruri mai intime decât acelea pe care le punem în blog-uri sau prin comentarii. Ca să discutăm cu „prietenii” chestiuni care ne privesc numai pe NOI DOI şi mai puţin comunitatea internaută… Ţi se întâmplă ca, de bună credinţă fiind, să stai ore în şir la taifas cu „prietenul/a” fie pe mess, fie pe M.P. Se întâmplă ca, de bună credinţă, să-i mărturiseşti „amicului/cei” câte ceva din viaţa ta personală, reală. Se întâmplă să mai „scapi” şi câte o bârfă despre tine, despre „x”, despre „y”, că de aia suntem „prieteni”. Nu ai tu de unde să ştii că la capătul celălalt al messenger-ului sau dincolo de monitorul Mesageriei Private se află un şarpe odios care îţi soarbe fiecare cuvinţel cu intenţia să-l facă public, să ştie toată lumea ceea ce ai discutat tu în privat. Ba, mai mult, manipulează în aşa fel dialogul încât să te determine să spui anumite cuvinte pe care apoi le răstălmăceşte sau le falsifică în scopul denigrării tale. Am întâlnit diverse cazuri, am citit mai multe blog-uri în acest sens. Oameni buni, ACEST LUCRU NU SE FACE! NU ESTE ONEST! NU ESTE MORAL! Este josnic! Cine face asta, cine dă în vileag o discuţie privată este fie o canalie ordinară, fie un/o bolnav/ă mintal irecuperabil/ă.
PARABOLA CELOR DOI PRIETENI
Un prieten îi spune celuilalt: „ – Te rog, dacă vezi pe cămaşa mea un purice sau un păduche sau orice altceva să-mi spui ca să nu mă fac de râs printre oameni”. – Ok., îţi spun, stai fără grijă, nu eşti tu prietenul meu!?
La un moment dat, aflându-se la o recepţie, printre oameni aleşi, prietenul binevoitor se repede cu degetul spre gulerul cămăşii celuilalt prieten şi, în gura mare, ca să audă toată asistenţa îi spune acestuia: „M-ai rugat să-ţi spun de câte ori văd un păduche pe tine să-ţi spun. Uite aici pe gulerul cămăşii ai un păduche”! Toată lumea i-a privit pe cei doi cu uimire…
Unii/unele dintre noi aşa înţeleg prietenia.
Eu nu!
