COPY – PASTE

GHEORGHE-BURDUJAN-COPY-PASTEEu nu vreau să vorbesc aici despre copy paste, despre dreptul de autor şi despre proprietate intelectuală în sensul clasic, folositor lucrului pe/cu un PC.

Internetul este plin de cei care practică la greu copy paste, de rateuri sociale, de intelectuali/e închipuiţi sau închipuite care-şi construiesc o imagine din furt, din raptul neruşinat al muncii altora, prin încălcarea neobrăzată a dreptului de autor, a conceptului de proprietate intelectuală.

Ei/ele, tuberozi şi tuberoze mimează sensibilitatea, iubirea, sentimentul pur, gândul curat, folosindu-se de cuvintele altora, ale acelora care chiar au simţit, iubit, gândit cu adevărat, care chiar au suferit în realitate aceste rarisime atribute ale fiinţe umane şi le-au transpus în cuvinte.

Desigur internetul e liber accesării oricui şi devreme ce-ţi postezi „opera” pe internet îţi şi asumi riscul plagierii ei, dar nu despre autorii veritabili vorbesc eu aici, pe care-i deplâng şi alăturea de care sunt, ci despre copipeşti, despre „autorii” de  copy paste. Copipeştele nu este un autentic în nimic din ceea ce face. Din capul locului este un fals grosolan şi în suflet şi-n simţire şi-n viaţa de zi cu zi, pentru că virtualul este oglinda a ceea ce suntem în realitate. Este un mincinos, un circar, un copiator, un mim. Dacă un copipeşte ar avea curajul să se privească în oglindă cu sinceritate, aşa cum este el, s-ar îngrozi de propria-i imagine.

No, bun! Şi care e problema mea? De ce sunt eu aşa de revoltat? Dacă nu-mi place pot trece mai departe. Aşa vor gândi şi vor sări copipeştii să-mi spună. Şi nici măcar nu pot să-i acuz pentru gândurile şi actele lor. Dacă nu-mi convine nu am decât să-mi iau jucăriile şi să plec dreak la mine acasă. DAR NU POT!

DE CE NU (MAI) POT EU CU ĂŞTIA, CARE ÎNCALCĂ DREPTURILE DE AUTOR ŞI NU STĂPÂNESC TERMENII DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, CARE FOLOSESC CU NERUŞINARE COPY PASTE?

Pentru că eu îmi pun Fiinţa pe tavă, aici, în faţa voastră şi-i las pe fiecare să mă vadă aşa cum sunt eu, fără falsuri şi/sau trucuri. Pentru că eu cred în buna intenţie a tuturor celor care mă vizitează, pentru că eu venerez cuvântul autentic, cel gândit de căpăţâna fiecăruia/fiecăreia, fie el mai necizelat, pentru că eu respect pe cel care munceşte, şi nu pe cel care se dedă la copy paste, pe cel care gândeşte, pe cel care produce un text, o operă de artă. Eu ştiu câtă suferinţă implică „naşterea” unui text literar, a unui tablou, a unei piese muzicale. Îţi poţi pierde sănătatea, nu dormi nopţi în şir, îţi cheltuieşti Fiinţa în simţiri dramatice, în zvârcoliri generate de tentaţii şi uneori de căderea în viciu. Actul de creaţie este o „Chestie” mult mai costisitoare decât poate fi o casă, o maşină etc. etc. Autorul de copy paste, cel care încalcă drepturile de autor şi atentează la proprietatea intelectuală a altuia nu ştie toate astea, nici nu-l interesează. El vine, pune mâna şi fură. E ca la magazin. Te duci furi o bluză o pui pe tine ca să arăţi tu mai arătoasă/arătos în faţa proştilor care vor crede că aşa eşti în Fiinţa ta: frumos/frumoasă, pe când de fapt eşti un fals care poartă un bun furat. Ghilimelele şi indicarea sursei de inspiraţie ar salva întrucâtva situaţia copipeştelui. Dar nu, nuuuu, copipeştele dacă nu e dublat de o cantitate uriaşă de nesimţire nu ar fi copipeşte veritabil.

MAI EXISTĂ UN MOTIV. POATE CĂ CEL MAI IMPORTANT

Dacă eu sunt aşa cum sunt şi mă chinui să vorbesc cu tine după puterile mele, limitate, că deh! suntem oameni, de ce vii tu, Copipeşte, la mine ca să mă faci de cap cu un text vrăjelnic furat de pe internet? De ce nu mă laşi TU, COPIPEŞTE, pe mine în pace?

 

De ce nu te mulţumeşti tu, Copipeşte, să stai la tine în pagina ta plină de furtişaguri? De ce vii la mine, la el/ea să-ţi postezi noua „achiziţie” texte şi comentarii (până şi mesaje private) „vrăjitoreşti” luate/furate de pe diverse site-uri? Ca să ce? Să răspund eu în locul lui, pentru că un copipeşte nu are dezvoltat simţul asumării răspunderii pentru propriile sale acte. Deci, ca să te/mă impresioneze.

ÎNTREBARE-ÎNTREBĂTOARE

De ce nu se „iubesc” şi nu se înmulţesc copipeştii în mesaje private? De ce ţin ei/ele s-o facă public, pe blog-uri, în văzul tuturor? Pentru că un copipeşte, în caracterul său mizerabil, vizează mai multe ţinte dintr-o dată. Este asemenea păianjenului care-şi întinde plasa pentru a prinde cât mai multe muşte.

Iar net-ul nu duce lipsă de muşte, slavă domnului.