SĂ NU NE FIE RUŞINE CU NOI ÎNŞINE

 

Am auzit multe voci p-acilea care exclamau: “ahh! Nu mai vreau nimic din ceea ce sunt acum… Mă vreau înapoi aşa cum am fost odată”…

Ce înseamnă de fapt „mă vreau înapoi”, când, în fapt, eşti “între”. Cuvintele sunt convenţionale: „înapoi”, „înainte” etc. noi convenim unde ne aflăm. În virtutea faptului că omul este o fiinţă în devenire continuă, noi ne avem pe noi înşine aşa cum ne-am format.
Regretăm, desigur, scurgerea timpului şi amprenta pe care el şi-a pus-o pe făptura noastră lăuntrică (dar şi pe cea exterioară) şi ne dorim, firesc, să mai fim aşa cum am fost. Este o dorinţă utopică. Mai bine ar fi să „te vrei înainte”. Sărbătoreşte-ţi trăirile şi fericirile în taină, dar nu-ţi mai dori să le re-trăieşti. Niciodată ele nu vor fi identice. Doreşte-ţi, în schimb, să fii în perpetuu dialog cu tine însăţi/însuţi şi vei vedea că şi cuvintele te vor rosti aşa cum eşti tu cu adevărat. Să nu-ţi fie ruşine de urâţenia ta (dacă asta vei descoperi în tine), pentru că este a ta, nici de frumuseţe, dacă aşa ţi se arată. Ceea ce ai dăruit să te fericească, nu în sensul creştin-religios, ci în sensul lumesc al cuvântului. Cei ce au primit, chiar dacă te-au părăsit, vor duce cu ei această povara – darul tău – şi nu te vor uita, fii sigură/fii sigur…

citeşte şi următoarele texte:

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.